Măsuri de ordine publică la sfârșit de săptămână

Măsuri de ordine publică la sfârșit de săptămână Social Buzica Alexandra 25 iulie 2025 No Comments Pentru protecția participanților la evenimentele din acest sfârșit de săptămână, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor fi angrenate în misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor evenimente religioase și cultural – artistice, în zona de competență, după cum urmează:• În data de 26 iulie – Eveniment religios organizat de Biserica Penticostală „Măslinul Verde” în Parcul Elevilor din municipiul Giurgiu, • În datele de 26 și 27 iulie – Eveniment cultural – artistic organizat în contextul sărbătoririi „Zilei Comunei Joița” pe Stadionul „Malul Roșu” din Comuna Joița. Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot tulbura ordinea publică sau încalcă normele de conviețuire socială, precum și identificarea și sancționarea persoanelor care comit fapte antisociale.Recomandăm participanților:• să respecte indicațiile autorităților și regulile stabilite de organizatori;• să evite implicarea în conflicte;• să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale și să să nu lase la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare;• să supravegheze în permanență minorii care îi însoțesc;• să solicite ajutorul jandarmilor în cazul în care sunt martorii unui incident; • să apeleze, în caz de urgenţă, numărul unic 112. Le dorim tuturor participanților să aibă parte de un weekend liniștit și în siguranță! Sursa:IJJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Măsuri de ordine publică la sfârșit de săptămână 25 iulie 2025 Social Trafic îngreunat pe podul Prieteniei Giurgiu- Ruse 25 iulie 2025 Social Primii 100 de alergători s-au inscris la Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2025 25 iulie 2025 Social Complexul Stejarul – locul ideal pentru relaxare în weekend 25 iulie 2025 Social Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025 25 iulie 2025 Social A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu 24 iulie 2025
Trafic îngreunat pe podul Prieteniei Giurgiu- Ruse
Trafic îngreunat pe podul Prieteniei Giurgiu- Ruse Social Buzica Alexandra 25 iulie 2025 No Comments La data de 25 iulie a.c., la intrarea pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, pe sensul de mers România – Bulgaria, s-a defectat un autocamion. Vă reamintim faptul că, pe pod, segmentul de drum din Bulgaria, se execută lucrări de reparații, motiv pentru care traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o singură bandă. Astfel, traficului este îngreunat, autocamionul defectat fiind oprit la intrarea pe pod. Pentru siguranța și fluidizarea traficului rutier, polițiștii acționează în teren și colaborează cu Poliția de Frontieră, Poliția Locală și autoritățile din Bulgaria. De asemenea, pentru evitarea blocajelor și reducerea timpului de așteptare, recomandăm utilizarea rutelor alternative, după cum urmează: * Județul Dolj: Calafat, Bechet* Județul Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele* Județul Călărași: Călărași* Județul Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir Sursa IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Trafic îngreunat pe podul Prieteniei Giurgiu- Ruse 25 iulie 2025 Social Primii 100 de alergători s-au inscris la Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2025 25 iulie 2025 Social Complexul Stejarul – locul ideal pentru relaxare în weekend 25 iulie 2025 Social Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025 25 iulie 2025 Social A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu 24 iulie 2025 Social Cod Portocaliu de caniculă 24 iulie 2025
Primii 100 de alergători s-au inscris la Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2025

Primii 100 de alergători s-au inscris la Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2025 Social Buzica Alexandra 25 iulie 2025 No Comments Free Spirit Run ajunge anul acesta la editia a VIII-a si va avea loc duminică, 28 septembrie, fiind un eveniment unic in Europa de Est, cu o participare din ce in ce mai bogata in fiecare an. Anul acesta startul va fi de la Ruse si finish-ul la Giurgiu, cu incepere de la ora 11.00 si un fond de premiere generos, de circa 6000 de euro.Traseul de aproape 15 km este pe teren preponderent plat și străbate toate atracțiile principale ale celor 2 orașe de la Dunăre.Trecerea graniței se face fără oprire pe podul lung de 2 km care face legătura între cele două maluri.Capacitatea evenimentului este de 380 de participanți înregistrați în avans-profesioniști sau amatori care platesc o taxa de participare de 20 de euro. In prima suta de participanti se afla alergatori din Romnia, Bulgaria, Spania, Marea-Britanie si Ucraina.Detalii, regulament si inregistrare pe site-ul oficial: https://run.ruse-giurgiu.eu/ro/ Sursa : Primăria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Primii 100 de alergători s-au inscris la Free Spirit Run Ruse-Giurgiu 2025 25 iulie 2025 Social Complexul Stejarul – locul ideal pentru relaxare în weekend 25 iulie 2025 Social Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025 25 iulie 2025 Social A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu 24 iulie 2025 Social Cod Portocaliu de caniculă 24 iulie 2025 Social Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu 24 iulie 2025
Complexul Stejarul – locul ideal pentru relaxare în weekend

Complexul Stejarul – locul ideal pentru relaxare în weekend Social Buzica Alexandra 25 iulie 2025 No Comments Weekendul acesta se anunță temperaturi de foc și locul ideal pentru a nu simți disconfortul indicat si de termometre este la răcoarea piscinei din inima pădurii.Astfel,giurgiuvenii sunt invitați să se relaxeze în incinta Complextului Stejarul, de marți până duminică inclusiv, în intervalul orar 9.00-17.00, beneficiind de condiții foarte bune și de prețuri decente.Complexul Stejarul îi așteaptă pe giurgiuveni la picină și la activități sportive, cu următoarele tarife:Bilet intrare ștrand, fără șezlong, pentru copii:-Copii 0-5 ani – gratuit-Copii 6 -12 ani – 15 leiBilet încheiere șezlong pentru copii – 10 leiBilet intrare ștrand (fără șezlong) – 30 leiBilet intrare ștrand (cu șezlong) – 40 leiÎnchiriere baldachin – 80 lei/ziÎnchiriere piscină pentru activități sportive – copii – 125 lei/orăInchiriere teren sport – 150 lei/orăDe asemenea, terasa poate să fie închiriată pentru evenimente private:-pentru maxim 30 persoane – 1000 lei/eveniment-pentru maxim 80 persoane – 2000 lei/eveniment.Sursa: Primăria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Complexul Stejarul – locul ideal pentru relaxare în weekend 25 iulie 2025 Social Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025 25 iulie 2025 Social A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu 24 iulie 2025 Social Cod Portocaliu de caniculă 24 iulie 2025 Social Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu 24 iulie 2025 Social Atenție,exercițiu! 24 iulie 2025
Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025

Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025 Social Buzica Alexandra 25 iulie 2025 No Comments UZINA TERMOELECTRICA PRODUCTION GIURGIU SA aduce la cunoștința conducătorilor auto că în data de 25.07.2025, in intervalul orar 8-14 se toarnă stratul de asfalt ca urmare a intervențiilor de reparații la rețeaua de termoficare a tronsonului care traversează intersecția Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu.Din motive de siguranță și pentru buna desfășurare a intervenției, circulația rutieră va fi restricționată parțial în zona menționată.Rugăm conducătorii auto să:Evite pe cât posibil zona afectată si sa urmeze rutele alternative semnalizate corespunzător.Respecte indicațiile echipajelor din teren și ale semnalizării temporare.Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!Sursa : Primăria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Restricții de circulație zona de intersecție Piața Gării si Bulevardul Mihai Viteazu pentru data de 25.07.2025 25 iulie 2025 Social A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu 24 iulie 2025 Social Cod Portocaliu de caniculă 24 iulie 2025 Social Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu 24 iulie 2025 Social Atenție,exercițiu! 24 iulie 2025 Social Incendiu violent la Bolintin Vale 24 iulie 2025
A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu

A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu Social Buzica Alexandra 24 iulie 2025 No Comments Potrivit ISU Giurgiu,în urma căutărilor efectuate cu barca pe Dunăre, tânărul în vârstă de 26 de ani a fost găsit, în urmă cu puțin timp, la aproximativ 1,5 km în aval de zona în care a fost văzut ultima dată.Acesta se afla la suprafața apei, la 3-4 m de mal. Echipajul SAJ prezent a constatat decesul acestuia. Reamintim că nenorocirea s-a produs pe 22 iulie, când patru adulți și un bebeluș de 9 luni au intrat în apele Dunării, dar curenții au fost foarte puternici. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social A treia zi de căutări s-a încheiat cu rezultat. A fost găsit și bărbatul de 26 de ani care s-a înecat la plaja Gostinu 24 iulie 2025 Social Cod Portocaliu de caniculă 24 iulie 2025 Social Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu 24 iulie 2025 Social Atenție,exercițiu! 24 iulie 2025 Social Incendiu violent la Bolintin Vale 24 iulie 2025 Social Se intensifică controalele la Plaja Gostinu 23 iulie 2025
Cod Portocaliu de caniculă

Cod Portocaliu de caniculă Social Buzica Alexandra 24 iulie 2025 No Comments În perioada 25.07.2025 (ora10:00) – 26.07.2025 (ora 10:00), județul Giurgiu se va afla sub incidența unei avertizări meteorologice tip COD PORTOCALIU de caniculă.Temperaturile maxime se vor situa între 37-39 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.Cum să faceți față căldurii?beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător; purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise; evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare; consumați fructe și legume proaspete.Intrați pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultați ghidurile din rubrica “Fenomene meteo extreme”.CANICULĂ : https://fiipregatit.ro/ghid/canicula/ Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Cod Portocaliu de caniculă 24 iulie 2025 Social Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu 24 iulie 2025 Social Atenție,exercițiu! 24 iulie 2025 Social Incendiu violent la Bolintin Vale 24 iulie 2025 Social Se intensifică controalele la Plaja Gostinu 23 iulie 2025 Social APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare 23 iulie 2025
Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu

Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu Social Buzica Alexandra 24 iulie 2025 No Comments Poliția de Frontieră Română marchează miercuri, 24 iulie, 161 de ani de la înființare prin Ordonanța Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1864. Alegerea acestei date este legata de unirea celor doua structuri graniceresti din Moldova si Tara Romaneasca de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza din data de 24 iulie 1864. Prin Înaltul Decret Domnesc numarul 893 din 24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza se prevedea organizarea grănicerilor din Moldova după modelul celui din Țara Românească și unirea celor doua corpuri grănicerești.Astăzi, Poliția de Frontieră funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și contribuie activ la combaterea migrației ilegale, a traficului de persoane, a contrabandei și a altor infracțiuni transfrontaliere.Prin rezultatele obţinute, instituţia Poliţiei de Frontieră Române continuă să se afirme ca partener de încredere al statelor europene în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere, bucurându-se de respectul şi aprecierea structurilor similare din alte ţări, iar profesionalismul poliţiştilor de frontieră şi deschiderea spre colaborare, manifestate permanent în raporturile cu celelalte structuri, au avut un aport esenţial la obţinerea acestor performanţe şi crearea unei imagini pozitive a instituţiei în exterior. Împlinirea celor 161 de ani de la înființare au fost marcați doar printr-o manifestare în weekend, în București. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Ziua Poliției de Frontieră,marcată fără ceremonii la Giurgiu 24 iulie 2025 Social Atenție,exercițiu! 24 iulie 2025 Social Incendiu violent la Bolintin Vale 24 iulie 2025 Social Se intensifică controalele la Plaja Gostinu 23 iulie 2025 Social APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare 23 iulie 2025 Social Cod galben de instabilitate atmosferică 23 iulie 2025
Atenție,exercițiu!

Atenție,exercițiu! Social Buzica Alexandra 24 iulie 2025 No Comments Explozie în urma unor scurgeri accidentale de GPL și acțiuni de salvareAstăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județuluiGiurgiu va organiza un exercițiu de cooperare, cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura la sediul unei societăți comerciale din Zona Liberă, începând cu ora 12:00.Conform scenariului, în timpul procesului de încarcare a unei cisterne s-a produs o defecțiune tehnică la sistemul de alimentare, generând scurgeri de GPL în atmosferă și o explozie, urmată de incendiu. O persoană a fost dată dispărută în mediul acvatic, iar alte două nu s-au putut evacua din interiorul clădirii.Persoanele care își desfășoară activitatea în incinta Zonei Libere saucetățenii care vor trece prin apropierea locului în care se vor desfășuraevenimentele trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol. ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Atenție,exercițiu! 24 iulie 2025 Social Incendiu violent la Bolintin Vale 24 iulie 2025 Social Se intensifică controalele la Plaja Gostinu 23 iulie 2025 Social APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare 23 iulie 2025 Social Cod galben de instabilitate atmosferică 23 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu a constituit un comitet de urgență special pentru luarea de măsuri la plaja Gostinu 23 iulie 2025
Incendiu violent la Bolintin Vale

Incendiu violent la Bolintin Vale Social Buzica Alexandra 24 iulie 2025 No Comments Un incendiu violent a izbucnit, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Bolintin Vale. Flăcările s-au extins rapid de la o magazie, la acoperișul casei și la alte bunuri din curte. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Secției Mihăilești și ISU București-Ilfov. Au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și o ambulanță SAJ. Intervenția a fost sprijinită și de SVSU Bolintin Vale, cu o cisternă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul afecta acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, un dormitor și mobilierul din interior, electrocasnice, o magazie de aproximativ 80 de metri pătrați, un tractoraș și diverse alte bunuri. De asemenea, două autoturisme parcate în curte au fost ușor avariate de incendiu. Pompierii au reușit să protejeze de flăcări o altă anexă aflată din goapodarie și locuința vecină. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. Pentru a înlătura pericolul de incendiu care poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri: – nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;– nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;– nu faceți improvizații la instalația electrică;– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Sursa ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Incendiu violent la Bolintin Vale 24 iulie 2025 Social Se intensifică controalele la Plaja Gostinu 23 iulie 2025 Social APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare 23 iulie 2025 Social Cod galben de instabilitate atmosferică 23 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu a constituit un comitet de urgență special pentru luarea de măsuri la plaja Gostinu 23 iulie 2025 Social O idee inedită de afacere locală prinde viață în Giurgiu 23 iulie 2025