Amendat pentru vandalizare

Amendat pentru vandalizare Social Buzica Alexandra 21 iulie 2025 No Comments În perioada 14-21.07.2025, polițiștii locali au acționat pe raza de competență asigurând măsuri de ordine publică și de fluidizare a traficului rutier, acolo unde s-au impus aceste măsuri (lucrări la carosabil, toaletare copaci, accidente rutiere, etc.) și au fost primite la Dispeceratul instituției un număr de 26 sesizări telefonice, care au fost preluate de către personalul aflat în serviciu, aplicându-se măsurile legale ce s-au impus.Astfel, în această perioada s-au aplicat un număr de 100 sancțiuni contravenționale, din care 28 de Avertismente scrise, amenzi în valoare de 55 319 lei. În domeniul rutier au mai fost constatate și alte fapte contravenționale, imortalizate cu ajutorul aparatului foto din dotare, pentru care au fost transmise proprietarilor de autovehicule, notificări pentru comunicarea datelor de identificare ale conducătorilor auto, ulterior, se vor lua măsuri legale împotriva acestora.În data de 20.07.2025, orele 23.45 a fost surprins un grup de tineri, care vandalizau Parcul Sfântul Gheorghe, situat în sensul giratoriu de la Sc. Gen. nr.1. S-a constatat ca persoana vinovata este B.R.C., in varsta de 14 ani, din Sat. Balanu, Com. Stanești, acesta a spart un glob de la stâlpul de iluminat și a lovit un coș de gunoi, îndoindu-l . A fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 lei, conform HCLM nr. 164/ 2022 modif. și completată. Poliția Locală Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Amendat pentru vandalizare 21 iulie 2025 Social Lucrările la blocurile de locuințe sunt în grafic 21 iulie 2025 Social Participă la chestionarul Poliției Române 21 iulie 2025 Social Incendiu în localitatea Vedea 21 iulie 2025 Social Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu 21 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu 21 iulie 2025
Lucrările la blocurile de locuințe sunt în grafic

Lucrările la blocurile de locuințe sunt în grafic Social Buzica Alexandra 21 iulie 2025 No Comments Eficientizarea energetică a 7 blocuri de locuințe din zona centrală și cartierul Policlinica, proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență se află în plin progres.În prezent la blocul A8 și G1 se pregătește suprafața pentru aplicarea vopselei decorative, în timp ce la bloc 92 se lucrează la terasă, fiind aplicată șapa de egalizare, iar la fațadă se aplică termosistemul, parte opacă.De asemenea, la blocurile MUV 2 și 3 se aplică termosistemul la fațadă, parte opacă.În perioada următoare, lucrările vor continua în același ritm.Primăria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Lucrările la blocurile de locuințe sunt în grafic 21 iulie 2025 Social Participă la chestionarul Poliției Române 21 iulie 2025 Social Incendiu în localitatea Vedea 21 iulie 2025 Social Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu 21 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu 21 iulie 2025 Social Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. 20 iulie 2025
Participă la chestionarul Poliției Române

Participă la chestionarul Poliției Române Social Buzica Alexandra 21 iulie 2025 No Comments Poliția Română este permanent preocupată de creșterea nivelului siguranței rutiere. Pentru atingerea obiectivelor, sunt necesare perspectivele participanților la traficul rutier. În acest scop, poliția vă roagă să aveți amabilitatea să completați chestionarul de mai jos https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc7xJi74RxEVoFD_DMFxjdvjK9n6waFH1ipOJQOKjIX2Xo6ug/viewform .Prin completarea răspunsurilor la aceste întrebări, oferiți un real sprijin pentru alegerea celor mai bune forme de intervenție. Reprezentanții Poliției Române vă asigură că sondajul este anonim, răspunsurile dumneavoastră nu vor fi comunicate nimănui sub această formă. Ele vor fi prelucrate în scopuri statistice.Sursa IPJ Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Participă la chestionarul Poliției Române 21 iulie 2025 Social Incendiu în localitatea Vedea 21 iulie 2025 Social Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu 21 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu 21 iulie 2025 Social Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. 20 iulie 2025 Social Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu 19 iulie 2025
Incendiu în localitatea Vedea

Incendiu în localitatea Vedea Social Buzica Alexandra 21 iulie 2025 No Comments Casa unei familii din localitatea Vedea a fost în pericol, în această dimineață,din cauza unui incendiu izbucnit în pod. Fumul dens a fost observat de proprietară și de vecini, care au alertat imediat pompierii. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere. La sosire, pompierii au constatat că ardea astereala pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Intervenția promptă a acestora a reușit să împiedice extinderea flăcărilor la întreaga locuință. În urma incendiului, s-au deteriorat tavanele din trei camere și tabla acoperișului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. Informare preventive Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri: verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat; nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective; nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher; nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu. ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Incendiu în localitatea Vedea 21 iulie 2025 Social Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu 21 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu 21 iulie 2025 Social Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. 20 iulie 2025 Social Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu 19 iulie 2025 Politic Social Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului 19 iulie 2025
Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu

Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu Social Buzica Alexandra 21 iulie 2025 No Comments Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare tip cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat pentru județul Giurgiu, valabilă începând de marți, de la ora 10:00, până miercuri, la aceeași oră. În acest interval, se vor înregistra temperaturi maxime de 40-41 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 20-22 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală. Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri: efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul; evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00; purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr; consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri; mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi; păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie; nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să: limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură; menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis; scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu; reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri: respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor; nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare; nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune; pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți; nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate; nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.). Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. ISU GIURGIU Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Cod roșu de caniculă petru județul Giurgiu 21 iulie 2025 Social Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu 21 iulie 2025 Social Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. 20 iulie 2025 Social Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu 19 iulie 2025 Politic Social Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului 19 iulie 2025 Social ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE 19 iulie 2025
Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu

Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu Social Buzica Alexandra 21 iulie 2025 No Comments Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu pentru constatarea pagubelor și gestionarea problemelor în urma furtunii năprasnice de aseară, din nordul județuluiDupă ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu din data de 18.07.2025, convocată pentru evaluarea pagubelor produse în județ în urma furtunii din 17.07.2025, prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a plecat în teritoriul afectat de fenomenele meteo extreme pentru a sta de vorba cu autoritățile locale, cu cetățenii afectați, precum și cu lucrătorii furnizorilor de energie electrică, semnal tv, internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii.Prefectul județului i-a întrebat pe toți cei menționați care sunt problemele, cât de gravă este situația și, pe tot parcursul zilei, a mediat factorii implicați în rezolvarea acestor probleme, scurtând timpul de acțiune și urgentând rezolvarea mai multor situații.Cele mai afectate localități de furtuna de joi seară au fost: Joița, Bolintin Vale, Ulmi, Săbăreni și Icoana. În toate localitățile menționate s-a intervenit pentru degajarea străzilor și a carosabilului de copaci, crengi și cabluri.La Joița, inclusiv cimitirul a fost afectat de ruperea unor brazi, iar până astăzi la orele prânzului deja fusese degajată o bună parte din locurile de veci și aleile.Între localități, încă erau căzute cabluri de electricitate și servicii, iar pe câmpuri floarea-soarelui era trântită la pământ.La Poienari, pe lângă mai multe gospodarii rămase fără acoperișuri, a fost decopertată de furtună și o clădire a primăriei, a cărei recepție fusese de curând efectuată.În orașul Bolintin Deal a fost smuls acoperișul unui bloc de locuințe.Și în Moșteni, Săbăreni și Icoana s-a intervenit pentru îndepărtarea copacilor care au căzut peste cabluri electrice, mașini și case.La Florești-Stoenești, acoperișul primăriei a fost smuls de vântul puternic, iar până la orele amiezii avaria fusese deja remediată. În plus, zidurile unei case mai vechi aflate în vecinătatea primăriei au fost demolate de aralie.În discuțiile cu edilii localităților menționate anterior, prefectul Ion Ghimpețeanu a cerut întocmirea unei situații a pagubelor, care să-i fie înaintată și pe care la rândul său să o înainteze Guvernului, pentru eventuale despăgubiri.Tot în acest sens, prefectul județului Giurgiu i-a sfătuit pe primarii localităților afectate să consulte situația actuală a gradului de acoperire cu poliță PAD în județul Giurgiu, date PAID SA și INS.Un ultim apel ar putea fi făcut de UAT-uri și la Consiliul Județean, le-a mai spus prefectul de Giurgiu primarilor, însă și în această situație președintele Toma Petcu ar urma să solicite Guvernului intervenții pentru găsirea unor alte linii de finanțare.Prefectul județului Giurgiu a mai transmis că este imperativ ca UAT-urile să-și respecte obligațiile legale, în interesul propriilor comunități, iar pentru sprijin privind încheierea polițelor sau accesul la baza de date PAID, primăriile pot contacta direct rețeaua PAID – distributie@paidromania.ro.Sursa: Prefectura Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Prefectul județului Giurgiu, de urgență în teritoriu 21 iulie 2025 Social Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. 20 iulie 2025 Social Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu 19 iulie 2025 Politic Social Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului 19 iulie 2025 Social ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE 19 iulie 2025 Social România participă pentru prima dată la World Gym for Life Challenge 2025 19 iulie 2025
Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu.
Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. Social Buzica Alexandra 20 iulie 2025 No Comments La data de 20 iulie a.c., ora 03.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au fost sesizați direct de către reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu cu privire la faptul că, un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, ar fi distrus bariera de acces, îndreptându-se ulterior într-o direcție necunoscută. Imediat după părăsirea incintei spitalului, în urmărirea ambulanței sustrase au fost direcționate mai multe echipaje de poliție. Pentru interceptarea autospecialei urmărite, au fost executate două focuri cu armamentul din dotare, fără a pune în pericol viața, sănătatea sau integritatea corporală a conducătorului auto sau a altor persoane. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au continuat urmărirea autospecialei de ambulanță, iar la un moment dat, între localitățile Izvoarele și Zimnicea, aceștia au efectuat o manevră de oprire forțată, cu ajutorul dispozitivului spike. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, distrugere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Un bărbat, de 46 de ani, din comuna Bulbucata, ar fi sustras o autospecială de ambulanță din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu. 20 iulie 2025 Social Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu 19 iulie 2025 Politic Social Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului 19 iulie 2025 Social ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE 19 iulie 2025 Social România participă pentru prima dată la World Gym for Life Challenge 2025 19 iulie 2025 Social Noi stații de autobuz în municipiu 18 iulie 2025
Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu

Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu Social Buzica Alexandra 19 iulie 2025 No Comments Astăzi, 19 iulie, ora 15.42, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Giurgiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, pe fluviul Dunărea, în zona plajei Gostinu, doi copii ar fi fost loviți de un skijet. Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat, de 34 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un skijet, pe fluviul Dunărea, în zona localității Gostinu, ar fi lovit doi copii, ambii de 9 ani, din municipiul București, care se aflau în apă. Cei doi minori au fost transportați la o unitate spitalicească din municipiul București, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul ambarcațiunii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc. sursa: IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Copii loviți de un skijet in zona plajei Gostinu 19 iulie 2025 Politic Social Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului 19 iulie 2025 Social ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE 19 iulie 2025 Social România participă pentru prima dată la World Gym for Life Challenge 2025 19 iulie 2025 Social Noi stații de autobuz în municipiu 18 iulie 2025 Social Penitenciarul Giurgiu se alătură efortului comun pentru sprijinirea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” 18 iulie 2025
Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului

Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului Politic, Social Buzica Alexandra 19 iulie 2025 No Comments Organizația Județeană AUR Giurgiu anunță inaugurarea, în data de 19 iulie 2025, a sediului AUR Bolintin Vale, în prezența deputatului Cosmin Corendea, coordonatorul filialei județene. Noul sediu al Alianței pentru Unirea Românilor inaugurat în localitatea Bolintin Vale este este al doilea centru local AUR în teritoriu, parte a unei strategii susținute de apropiere de comunități și de dezvoltare a unei alternative politice puternice pentru giurgiuveni. Evenimentul a reunit membri ai organizației, susținători și cetățeni interesați de activitatea partidului, care au avut ocazia să discute direct cu echipa locală și cu reprezentanții AUR în Parlamentul României. „AUR este o forță politică în creștere, iar această inaugurare dovedește că suntem hotărâți să fim prezenți în fiecare localitate. Bolintin Vale este un oraș strategic pentru județ, iar implicarea oamenilor de aici este esențială pentru proiectul nostru național”, a transmis Cosmin Corendea, deputat și președintele filialei AUR Giurgiu. AUR Giurgiu își reafirmă angajamentul de a fi o forță politică activă și prezentă în toate comunitățile din județ, pregătită să răspundă nevoilor cetățenilor și să ofere soluții concrete pentru dezvoltarea locală. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Politic Social Alianța pentru Unirea Românilor a inaugurat un nou sediu în județul Giurgiu. Bolintin Vale devine al doilea punct strategic al partidului 19 iulie 2025 Social ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE 19 iulie 2025 Social România participă pentru prima dată la World Gym for Life Challenge 2025 19 iulie 2025 Social Noi stații de autobuz în municipiu 18 iulie 2025 Social Penitenciarul Giurgiu se alătură efortului comun pentru sprijinirea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” 18 iulie 2025 Social ”A insistat” să fie amendat 18 iulie 2025
ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE

ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE Social Buzica Alexandra 19 iulie 2025 No Comments În perioada 16-18 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au organizat, pe principalele artere din județ, acțiuni privind legalitatea transportului rutier de marfă și persoane. Acțiunile au vizat verificarea următoarelor aspecte: – deținerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane și marfă; – respectarea traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente; – valabilitatea inspecției tehnice periodice a autovehiculelor; – respectarea capacității maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane și respectarea timpilor de odihnă/conducere; – testarea alcoolscop a conducătorilor auto. În urma desfășurării activităților, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 76.420 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale (lipsă tichet de cântar, nerespectarea timpilor de odihnă și conducere, lipsă licență, centură, lipsă documente). De asemenea, au fost retrase 27 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice periodice, lipsa R.C.A. și lipsa licenței de transport. Au fost legitimate 192 de persoane, controlate 177 de autovehicule și efectuate peste 50 de testări cu aparatele din dotare. Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare! Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social ACȚIUNI RUTIERE PE LINIA TRANSPORTULUI DE MARFĂ ȘI PERSOANE 19 iulie 2025 Social România participă pentru prima dată la World Gym for Life Challenge 2025 19 iulie 2025 Social Noi stații de autobuz în municipiu 18 iulie 2025 Social Penitenciarul Giurgiu se alătură efortului comun pentru sprijinirea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” 18 iulie 2025 Social ”A insistat” să fie amendat 18 iulie 2025 Social Motociclist preluat de elicopterul SMURD la Ghimpați 18 iulie 2025