REZULTATELE ACȚIUNILOR POLIȚIȘTILOR DIN GIURGIU, ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE-1 DECEMBRIE 2025

REZULTATELE ACȚIUNILOR POLIȚIȘTILOR DIN GIURGIU, ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE-1 DECEMBRIE 2025 De interes public Buzica Alexandra 2 decembrie 2025 No Comments În perioada 29 noiembrie-1 decembrie a.c., pe perioada minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României, polițiștii giurgiuveni au fost alături de cetățeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență și a situațiilor de risc. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi au fost, de asemenea, priorităţi ale poliției giurgiuvene, sens în care, poliţiştii au acționat permanent pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier pe drumurile publice din județ. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 321 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 154.592 de lei, dintre care pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate 238 de sancțiuni în valoare de 113.385 de lei. Polițiștii din Giurgiu au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 14 permise de conducere (pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și neacordare de prioritate) și au retras 64 de certificate de înmatriculare (pentru lipsă inspecție tehnică periodică și lipsa R.C.A). De asemenea, au fost legitimate 1046 de persoane, au fost verificate 804 vehicule și au fost testați cu aparatele din dotare 314 conducători auto. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu rămân la datorie, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, dar și pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional! Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Cinci pompieri, au fost avansați în gradul militar următor cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României

Cinci pompieri, au fost avansați în gradul militar următor cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României De interes public Buzica Alexandra 2 decembrie 2025 No Comments În orice domeniu aprecierea muncii depuse este foarte importantă, denotă profesionalismul și, în egală măsură, ambiționează. Acest lucru l-au simțit cinci pompieri, care au fost avansați în gradul militar următor cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României.Aceștia s-au evidențiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu și au fost înaintați în gradele de căpitan și plutonier adjutant șef.Cu această ocazie, inspectorul șef al ISU Giurgiu, col. Vîlceanu Dumitru le-a transmis un mesaj de felicitare și le-a urat succes în misiunile ce vor urma, sănătate și puterea de a face față tuturor provocărilor.Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Ei sunt oamenii fără de care Ziua Națională nu ar arăta la fel, o echipă unită, dedicată și prezentă acolo unde este nevoie

Ei sunt oamenii fără de care Ziua Națională nu ar arăta la fel, o echipă unită, dedicată și prezentă acolo unde este nevoie De interes public Buzica Alexandra 1 decembrie 2025 No Comments De 1 Decembrie, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost reprezentat cu mândrie de colegii noștri la parada dedicată Zilei Naționale a României. Alături de ei, tehnica modernă din dotare, autospeciale, mijloace terestre, aeriene și navale, drona de supraveghere, câinii de serviciu și ambarcațiunile rapide, au demonstrat profesionalismul și capacitatea noastră de reacție.Zi și noapte, polițiștii de frontieră protejează granița și combat migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră.Astăzi le transmitem tuturor: Mulțumim pentru devotament!La mulți ani, România! Sursa: ITPF Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Am fost mândri să participam, astăzi, la manifestările dedicate Zilei Naționale a României

Am fost mândri să participam, astăzi, la manifestările dedicate Zilei Naționale a României De interes public Buzica Alexandra 1 decembrie 2025 No Comments Am fost mândri să participam, astăzi, la manifestările dedicate Zilei Naționale a României.Au fost momente încărcate de emoții și sentimente de patriotism, unitate și încredere.Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă asigurăm că vom fi la datorie 24 ore din 24, pregătiți pentru a vă ajuta, în situații de urgență!La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

La mulți ani, România!

La mulți ani, România! De interes public Buzica Alexandra 1 decembrie 2025 No Comments Astăzi am trăit un 1 Decembrie în care comunitatea noastră a fost cu adevărat împreună. Parada a adunat foarte mulți oameni, iar atmosfera a fost caldă și respectuoasă.Le mulțumesc tuturor structurilor care au defilat și au prezentat ceea ce au mai bun: profesionalism, pregătire și dedicare. Felicit fiecare om implicat în organizarea acestui moment, pentru seriozitate și pentru efortul discret care a făcut ca totul să se desfășoare impecabil.Consiliul Județean a susținut logistic și financiar desfășurarea evenimentului, pentru ca această zi să fie a oamenilor și pentru oameni, fără griji și fără lipsuri.Am păstrat și tradiția de a le oferi giurgiuvenilor ceva bun, un gest simplu care aduce apropiere și firesc.Am fost printre oameni, vorbind, salutându-ne, împărtășind aceeași bucurie pentru orașul și județul nostru. A fost o zi frumoasă pentru Giurgiu și pentru cei care îl iubesc.La mulți ani, România!La mulți ani, Giurgiuveni! Sursa: Toma Petcu via Facebook Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ LA GIURGIU

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, SĂRBĂTORITĂ LA GIURGIU De interes public Buzica Alexandra 1 decembrie 2025 No Comments Cu ocazia Zilei Naționale a României, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu aduc un omagiu celor care, prin patriotism și sacrificiu, au desăvârșit România Mare. Astăzi, 1 decembrie a.c., polițiștii din Giurgiu au participat la activitățile organizate de autoritățile județene și locale, în municipiul Giurgiu, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României. Ceremonialul a debutat la ora 09.00, cu intonarea imnului național de către fanfara Centrului Cultural Ion Vinea și depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor, continuând cu un ceremonial religios la Biserica Eroilor și parada militară. În Piața Tricolorului a defilat un pluton format din 15 agenți de poliție, conduși de către un ofițer de poliție. Prin participarea la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, polițiștii giurgiuveni au dorit să aducă un omagiu înaintașilor care prin jertfă lor au contribuit la realizarea idealului de unitate națională. Polițiștii din cadrul dispozitivului de ordine și siguranță publică, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au asigurat măsurile specifice, pe perioada desfășurării activităților comemorative. Cu ocazia Zilei Naționale a României, vă dorim cele mai călduroase felicitări și urări de sănătate, prosperitate și succes! Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava

Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava De interes public, Social Buzica Alexandra 30 noiembrie 2025 No Comments Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava. Scopul acestor vizite a fost evaluarea condițiilor de îngrijire, observarea modului în care sunt furnizate serviciile sociale și consolidarea unei relații directe cu beneficiarii și personalul structurilor rezidențiale.Pe parcursul întâlnirilor, Vișinel Balan a stat de vorbă atât cu beneficiarii serviciilor sociale, cât și cu personalul aflat în tura de serviciu la momentul vizitei. Discuțiile au vizat nevoile beneficiarilor, precum și preocupările celor implicați în activitatea de îngrijire.Vișinel Balan a subliniat importanța prezenței active în centre și a dialogului direct: „Am constatat o serie de elemente pe care le apreciez, rezultate ale muncii dedicate a personalului, dar și aspecte care necesită îmbunătățiri. Pentru acestea din urmă am dispus deja măsuri clare, pentru ca beneficiarii noștri să primească sprijinul pe care îl merită. Voi continua, în perioada următoare, vizitele în centrele pentru persoane vârstnice, pentru că îmi doresc să fiu aproape de fiecare beneficiar și să înțeleg în mod direct nevoile lor.”Conducerea DGASPC Giurgiu reafirmă astfel angajamentul instituției de a menține un nivel ridicat al calității serviciilor sociale și de a se implica în mod constant în monitorizarea și îmbunătățirea acestora. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Lucrările de reabilitare a străzilor din zona 2 a municipiului continuă

Lucrările de reabilitare a străzilor din zona 2 a municipiului continuă De interes public Buzica Alexandra 30 noiembrie 2025 No Comments Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din zona 2 a municipiului avansează conform calendarului stabilit. Începând de săptămâna viitoare, constructorul SC MIDA DRUM CONSTRUCT SRL va demara etapa a doua a proiectului de reabilitare în Cartierul Toporași.Prima activitate a acestei etape va fi realizată pe strada Rozelor, urmând ca lucrările să fie extinse treptat și pe celelalte artere incluse în proiect.Autoritățile locale recomandă participanților la trafic să manifeste atenție sporită în zonele afectate și mulțumesc locuitorilor pentru înțelegerea acordată pe durata derulării lucrărilor.Sursa: Primaria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025

Noi intervenții privind reabilitarea străzilor programate în perioada 3–4 decembrie 2025

Noi intervenții privind reabilitarea străzilor programate în perioada 3–4 decembrie 2025 De interes public Buzica Alexandra 30 noiembrie 2025 No Comments Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiu avansează conform planificării. În funcție de condițiile meteorologice, în perioada 3 – 4 decembrie 2025, pe Strada 23 August va fi așternut stratul de uzură BA16, etapă esențială în procesul de reabilitare a carosabilului.Pe durata intervențiilor, traficul rutier va fi restricționat în zona intersecției Str. Uzinei cu Șoseaua Alexandriei, urmând ca circulația să fie redirecționată temporar pe rute alternative.Autoritățile recomandă participanților la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară și să circule cu prudență în zonă.Sursa: Primaria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025

Captură de proporții la Calafat – 1,5 milioane de țigarete de contrabandă descoperite într-un ansamblu rutier

Captură de proporții la Calafat – 1,5 milioane de țigarete de contrabandă descoperite într-un ansamblu rutier De interes public Buzica Alexandra 30 noiembrie 2025 No Comments Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova, au descoperit, în urma controlului efectuat asupra unui ansamblu rutier, 1.500.000 de țigarete pe care un cetățean sârb le-a introdus pe teritoriul României fără documente legale.  Șoferul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. În data de 28.11.2025, în jurul orei 12.30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale Craiova – Serviciul Echipe Mobile Calafat, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DN 56, în proximitatea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, înmatriculat în Ungaria. Vehiculul era condus de un cetățean sârb, în vârstă de 44 de ani, care circula pe ruta Grecia–Ungaria și transporta, conform documentelor, paleți ce conțineau ulei de motor. Cu ocazia verificării compartimentului de marfă al mijlocului de transport, echipa comună de control a descoperit în interiorul remorcii mai multe pachete de țigări pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență. În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea totală de 1.500.000 de țigarete (75.000 de pachete de țigări) de diverse mărci, fără niciun fel de marcaj fiscal. Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 2.250.000 lei, precum și ansamblul rutier, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat. În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului, pentru 30 de zile. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Chiar și după integrarea completă a României în spațiul Schengen, vigilența polițiștilor de frontieră rămâne la un nivel ridicat. Mărturie stau cazurile de migrație ilegală și contrabandă cu diverse bunuri, pe care colegii noștri le depistează periodic în cadrul controalelor nesistematice efectuate pe principalele noduri de comunicație din zona de competență. Sursa: ITPF Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025