Participare activă la cel mai important eveniment dedicat învățământului tehnologic cu profil turistic din România

Participare activă la cel mai important eveniment dedicat învățământului tehnologic cu profil turistic din România De interes public Buzica Alexandra 14 septembrie 2025 No Comments În perioada 12-14.09.2025 am avut onoarea de a fi invitați si de a participa la un eveniment de referință pentru educația profesională și tehnologică din România, care a reunit reprezentanți ai liceelor de profil, organizații patronale, asociații profesionale din turism, autorități publice și experți în formare profesională.Tema principală: Găsirea de soluții pentru deficitul de personal calificat în turism și comerț, prin:- promovarea învățământului dual;- dezvoltarea competențelor digitale și verzi;- valorificarea fondurilor europene în educație și afaceri;- susținerea antreprenorilor cu activitate sezonieră.A fost prezentat sistemul ACTIVE APPRENTICESHIP – AAA, deja apreciat la nivel european, în cadrul Conferinței Internaționale „Fair HORECA” (Roma, octombrie 2024), și lansat oficial în România prin „Ghidul învățământului dual pentru antreprenori”.Ne bucurăm că am făcut parte din acest demers constructiv, menit să apropie școala de mediul de afaceri și să contribuie la formarea unei generații de profesioniști pregătiți pentru cerințele reale ale pieței muncii.Susținem dezvoltarea învățământului profesional și ne implicăm activ în parteneriate care aduc valoare atât elevilor, cât și antreprenorilor din industria ospitalității! Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Medalii importante pentru micuții tenismeni din Giurgiu

Medalii importante pentru micuții tenismeni din Giurgiu Sport Buzica Alexandra 14 septembrie 2025 No Comments 13.09.2025, turnee în Tulcea și București/ MPG și Campionatul Național Intercluburi pe Echipe de Dublu U12.Trofeele tulcene poposesc in amonte.AUR – MATEI STANCIU, nivel roșu.AUR – DENIS BIRLAN, nivel portocaliu, un alt giurgiuvean care va participa la Turneul Campionilor.AUR – ROBERT MANOLE, nivel roșu.U12 – Campionat National pe echipe de dublu- jocuri foarte bune in compania colegilor de la Dinamo.O participare cu mult progres a proaspetei garnituri. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Asociația Millenium Art a încântat publicul la Festivalul Torturilor Garash din Ruse

Asociația Millenium Art a încântat publicul la Festivalul Torturilor Garash din Ruse Sport Buzica Alexandra 14 septembrie 2025 No Comments Pe 13 septembrie 2025, în Piața Svoboda din Ruse, a avut loc o nouă ediție a Festivalului Torturilor Garash, eveniment dedicat celebrării desertului emblematic al orașului, organizat de Primăria Ruse și Oficiul Național de Turism „Ruse Art”.Festivalul a adus în fața publicului demonstrații culinare, concursuri, târguri de artă și meșteșuguri, spectacole muzicale și activități pentru toate vârstele. Printre momentele artistice de succes s-a numărat și show-ul coregrafic susținut de Asociația Millenium Art, care a cucerit spectatorii cu ritmuri variate și pline de energie: Bachata, MTV Commercial, K-Pop, Salsa, Caribbean Show și Latino Mix.Prin această participare, Asociația Millenium Art a adus un plus de culoare și dinamism evenimentului, confirmând încă o dată rolul dansului ca mijloc de expresie artistică și de apropiere între culturi.Atmosfera de sărbătoare, aroma de ciocolată și muzica au transformat Festivalul Torturilor Garash într-un adevărat regal gastronomic și cultural, apreciat atât de localnici, cât și de turiști. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Seniorii instituționalizați în Centrul din Singureni, în vizită la Comana: natură și spiritualitate

Seniorii instituționalizați în Centrul din Singureni, în vizită la Comana: natură și spiritualitate De interes public Buzica Alexandra 14 septembrie 2025 No Comments 11 septembrie 2025 a fost o zi senină de toamnă care a adus unui grup de seniori instituționalizați în Centrul pentru Persoane Vârstnice din Singureni, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, o bucurie simplă, dar profundă: o excursie în localitatea Comana, unde au redescoperit frumusețea naturii și liniștea credinței.Activitatea face parte dintr-un program mai amplu de socializare, menit să le ofere seniorilor momente de relaxare, reconectare cu natura și valorile spirituale.Excursia a inclus două obiective: Parcul de Aventură Comana și Mănăstirea Comana.Deși parcul este cunoscut în special pentru activitățile sale destinate celor tineri, seniorii s-au bucurat de plimbări relaxante în aer liber și au admirat frumusețea naturii care înconjoară zona.Un moment special al vizitei l-a constituit vizitarea Mănăstirii Comana, unde participanții au fost întâmpinați cu căldură de părintele Ghelasie. Acesta le-a fost ghid și le-a vorbit despre istoricul așezământului monahal, despre rolul acestuia în viața comunității de-a lungul timpului, dar și despre rugăciune și credință.La finalul vizitei, vârstnicii au fost invitați să ia masa de prânz în incinta mănăstirii, într-un cadru liniștit și primitor. Bucatele tradiționale și ospitalitatea gazdelor au întregit experiența plăcută a acestei zile.Participanții s-au declarat încântați de vizitarea acestor obiective, afirmând că astfel de momente le aduc bucurie și le oferă o binemeritată evadare din rutina zilnică..Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri părintelui stareț Mihail Muscariu și întregii obști a Mănăstirii Comana pentru primirea călduroasă, ospitalitatea și grija cu care i-au înconjurat pe seniorii noștri în această zi deosebită.D.G.A.S.P.C. Giurgiu își propune să continue organizarea unor astfel de activități recreative, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice aflate în îngrijirea instituției.Sursa:DGASPC Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Dunărea Giurgiu obține prima victorie a sezonului

Dunărea Giurgiu obține prima victorie a sezonului Sport Buzica Alexandra 13 septembrie 2025 No Comments Dunărea Giurgiu obține prima victorie a sezonului, în cadrul celei de-a treia etape a Ligii a III-a, contra celor de la CSL Nanov, scor 1-0!Golul giurgiuvenilor a fost marcat de Tony Constantin, după ce a fost vigilent la o bâlbâială a fundașilor teleormăneni. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Adăpostul public de câini a primit vizita unei asociații din Finlanda care a adus saci de hrană uscată și conserve

Adăpostul public de câini a primit vizita unei asociații din Finlanda care a adus saci de hrană uscată și conserve De interes public Buzica Alexandra 13 septembrie 2025 No Comments În toată situația creată, cetățenii de bună credință au sesizat nevoia de ajutor pe care o are adăpostul și și-au arată sprijinul fiecare cum a putut.Ieri am primit vizita unei asociații din Finlanda care a adus saci de hrană uscată și conserve, cu promisiunea ca se vor întoarce duminică pentru a fotografia spre promovare și adopție o parte din câinii din adăpost.Tot duminică așteptăm aproximativ 12 voluntari din comuna Mârșa, oameni buni care și-au exprimat dorința de a ne ajuta cu diverse activități în adăpost. Atenția noastră este concentrată acum pe confecționarea trocurilor de hrană și a cuștilor pentru toți câinii.Al doilea aspect ca importanță este promovarea câinilor pentru adopții responsabile. Adapostul nu este un loc plăcut nici pentru oameni, nici pentru animale.Sursa: Facebook/Adapostul Public Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Sute de giurgiuveni au fost, astăzi, alături de pompieri

Sute de giurgiuveni au fost, astăzi, alături de pompieri De interes public Buzica Alexandra 13 septembrie 2025 No Comments Sute de giurgiuveni au fost, astăzi, alături de pompieri. Organizate în parcul “Mihai Viteazul” din municipiul Giurgiu și la sediile subunităților din Bolintin Deal, Mihăilești, Colibași și Roata de Jos, activitățile dedicate Zilei Pompierilor din România au fost un bun prilej pentru ca cei prezenți să afle mai multe informații despre misiunile salvatorilor.Giurgiuvenii au avut ocazia să vadă autospecialele folosite de pompieri în misiuni și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte în diferite situații.Șenilata și ambarcațiunea scafandrilor au fost puncte de atracție pentru copii. Aceștia au urcat în autospecialele de intervenţie și au aflat cum se protejează servanţii de incendii cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi al căştilor de protecţie.Copiii s-au oprit și la atelierul de pictură, ce a avut ca temă „O inimioară de la pompieri”, simbol al curajului și al grijii față de ceilalți. A fost un gest simplu, care a lăsat o amintire frumoasă în sufletele celor mici.Pompierul Sam, un personaj din desenele animate îndrăgit de cei mici, le-a transmis tuturor sfaturi și le-a dat câteva exemple de lucruri pe care ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun.Specialistii din cadrul Inspectiei de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au transmis celor prezenți sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba despre incendiu, inundație sau cutremur. Cu acest prilej, au fost distribuite materiale informative din cadrul campaniilor “RISC”, “Ai grijă la cea mai mare grijă, siguranța copilului tău” și “Nu tremur la cutremur”.Împreună suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea invităm giurgiuvenii să urmărească în continuare pagina de internet – https://isugr.igsu.ro/ pagina de Facebook – ISU Giurgiu, Instagram – isu.gr și Platforma Naţională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro pentru a afla consulta ghidurile care prezintă toate măsurile ce trebuie luate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Mărfuri contrafăcute, depistate și confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Mărfuri contrafăcute, depistate și confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni De interes public Buzica Alexandra 13 septembrie 2025 No Comments Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma verificării unui autocar care se deplasa pe direcția Turcia-Polonia, peste 3.100 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de aproximativ 350.000 lei.  În data de 12.09.2025, în cadrul unei acțiuni comune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru verificare un autocar, aparținând unui operator de transport, condus de un cetățean turc, care se deplasa pe direcția Turcia-Polonia. În urma controlului amănunțit asupra autocarului, polițiștii de frontieră au descoperit 3.154 de articole vestimentare, susceptibile a fi contrafăcute, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență sau autentificare. Bunurile, estimate la o valoare totală de aproximativ 347.300 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi introduse în camera de corpuri delicte a instituției. În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „ punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluțiile legale care se impun. Autoritățile de frontieră atrag atenția că produsele contrafăcute nu doar că aduc prejudicii economice semnificative, dar pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

Captură semnificativă făcută de polițiștii de frontieră

Captură semnificativă făcută de polițiștii de frontieră De interes public Buzica Alexandra 13 septembrie 2025 No Comments Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Calafat au descoperit, ascunse într-un autocamion, aproximativ 40.000 de țigarete și 10 kilograme de tutun, estimate la o valoare de peste 60.000 lei. În data de 13.09.2025, în jurul orei 00.30, în proximitatea stației de taxare a podului Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autocamion înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetățean bulgar. În urma controlului amănunțit, efectuat în urma unei analize de risc, printre marfa transportată au fost decoperite aproximativ 40.000 de țigarete (1.970 de pachete) de diferite mărci, cu timbru de acciză bulgăresc, precum și 9,6 kilograme de tutun, produse estimate la o valoare de 60.900 lei. Întreaga cantitate a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi introdusă în camera de corpuri delicte a instituției. În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat”.   Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025

De Ziua Pompierilor din România, salvatorii giurgiuveni s-au întrecut la minifotbal

De Ziua Pompierilor din România, salvatorii giurgiuveni s-au întrecut la minifotbal De interes public Buzica Alexandra 12 septembrie 2025 No Comments Competiția sportivă, organizată cu sprijinul Asociației Sportive a Pompierilor din România – sucursala Giurgiu, a fost dominată de fair-play și de bucuria de a juca fotbal.La start s-au înscris echipele reprezentative ale subunităților de intervenție din județ și cea a inspectoratului.Dupa meciurile disputate, clasamentul a arătat astfel:Locul I: tura 3, Detașamentul de Pompieri GiurgiuLocul al II-lea: tura 2, Detașamentul de Pompieri GiurgiuLocul al III-lea – Detașamentul de Pompieri Bolintin Deal. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025 Social Toamna ne aduce cărți în dar 5 septembrie 2025 Social Cantina socială va fi preluată de către Consiliul Județean 2 septembrie 2025 Social Alege să tratezi inundațiile cu responsabilitate 1 septembrie 2025 Social Întâlnire de lucru la sediul D.G.A.S.P.C. Giurgiu – Discuții privind noua organigramă a instituției 29 august 2025 Social Polițiștii giurgiuveni la datorie, în ultimul weekend de vară 29 august 2025