Demersuri premergătoare reactivării Centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești

Demersuri premergătoare reactivării Centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești Social Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments În cadrul unei inițiative comune ce își propune reactivarea și reinventarea Centrului pentru vârstnici din Mironești, o delegație alcătuită din directorul general Vișinel Costel Balan, șefa Serviciului Juridic, managementul calității serviciilor sociale și control intern managerial din cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu, Sorina Mirela Neacșu, părintele arhimandrit Teodor Şerban, vicar administrativ al Episcopiei Giurgiu, preotul Schitului Mironești, Alexandru Grigore și consultantul Matei Vaida a vizitat în data de 26 august 2025, spațiul în care a funcționat, până la data de 01 iunie 2025, Centrul pentru persoane vârstnice.Această structură de tip rezidențial din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu are în prezent suspendată activitatea de acordare a serviciilor sociale, vizita înscriindu-se în demersurile premergătoare reactivării Centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești, prin implicarea Episcopiei Giurgiu.Centrul din Mironești a funcționat ca centru destinat persoanelor vârstnice începând din anul 1959, pe un teren în suprafață de 13 650 mp. În prezent, în incinta centrului se află mai multe corpuri de clădiri, anexe și o capelă, oferind un potențial considerabil pentru dezvoltarea de servicii sociale.Părintele Vicar Teodor Șerban a subliniat potențialul enorm al centrului: „Spațiul este o binecuvântare și poate reprezenta un adevărat așezământ pentru vârstnici și nu numai prin ceea ce ne propunem să organizăm. Cred că rolul măicuțelor ar putea fi modelul pe care Giurgiu, prin Biserica ortodoxă, ar putea să-l dezvolte.”Directorul General al D.G.A.S.P.C. Giurgiu, Vișinel Costel Balan a evidențiat importanța colaborării între instituțiile statului pentru binele comunității: „Astăzi suntem martori la un proces de legătură și conștientizare a rolului pe care unitatea între instituțiile statului o poate avea în procesul de îngrijire și suport al celor care au nevoie de noi. Prioritatea mea este de a asigura vârstnicilor aflați în situații de vulnerabilitate, cadrul necesar pentru un alt stil de viață. Bătrânii au fost copiii acestei țări, sunt părinții sau bunicii noștri și astăzi avem responsabilitatea de a-i menține cât mai mult în viață, într-o armonie specifică vârstei. Le mulțumesc colegilor de la D.G.A.S.P.C. Giurgiu pentru această misiune de a schimba optica de gândire și reacție la nevoile reale ale comunității. Mulțumesc Episcopiei Giurgiu pentru interesul manifestat în a pune pe agenda publică rolul bisericii în comunitate”. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Demersuri premergătoare reactivării Centrului pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești 26 august 2025 Social Recomandări esențiale pentru părinți și elevi, la achiziționarea produselor necesare pentru noul an școlar 26 august 2025 Social Atenție la apa din sticlele de plastic 26 august 2025 Social Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu 26 august 2025 Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025

Recomandări esențiale pentru părinți și elevi, la achiziționarea produselor necesare pentru noul an școlar

Recomandări esențiale pentru părinți și elevi, la achiziționarea produselor necesare pentru noul an școlar Social Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară, în această perioadă, ample acțiuni de control la nivel național.Scopul? Să verifice modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor — în special atunci când vine vorba despre produsele destinate copiilor: rechizite, uniforme și accesorii școlare.Ce trebuie să aveți în vedere atunci când faceți cumpărături pentru școală?1. Alegeți doar magazine specializate!Evitați cumpărăturile din surse nesigure (târguri, vânzători ambulanți, site-uri fără date de contact). Optați pentru magazine sau raioane specializate, care oferă:• Bon fiscal, factură sau chitanță – esențiale dacă doriți să faceți o reclamație.2. Atenție la uniforme și produse textile pentru copii:• Verificați eticheta: trebuie să conțină informații despre compoziția materialului (ex: bumbac, poliester etc.), însoțite de procentele exacte.• Dacă produsul are căptușeală, compoziția acesteia trebuie precizată separat.• Informațiile despre întreținere (spălare, călcare, curățare chimică etc.) trebuie să fie tipărite pe o etichetă textilă, rezistentă, cusută în interior.• Etichetele trebuie să respecte ordinea standard a tratamentelor: spălare → clorurare → călcare → curățare chimică → uscare.ATENȚIE LA CONTRAFACERI:Dacă un articol de îmbrăcăminte are un brand cunoscut, dar un preț mult prea mic față de prețul obișnuit, există riscul să fie contrafăcut.3. Siguranța produsului:• Cordoanele funcționale nu trebuie să depășească 75 mm la fiecare capăt.• Cordoanele decorative nu trebuie să fie elastice sau să aibă accesorii periculoase.• Glugile și bretelele de susținere nu trebuie să aibă capete libere care pot pune în pericol copilul.4. Materiale recomandate vs. materiale sinteticeRecomandate:• Bumbac, in – ideale pentru toamnă și primăvară• Lână, cașmir – pentru iarnăDe evitat:• Fibrele sintetice – chiar dacă sunt mai ieftine, pot:• împiedica respirația pielii;• provoca transpirație excesivă;• favoriza hipotermia și răceala;• crește riscul de alergii, iritații sau disconfort;• acumula electricitate statică, afectând sistemul nervos și provocând oboseală și iritabilitate.Verificați mirosul articolelor de îmbrăcăminte!Un miros înțepător poate indica folosirea unor substanțe chimice periculoase în procesul de vopsire.5. Rechizite și ghiozdane:• Produsele trebuie să aibă etichete în limba română, cu:• Denumirea și adresa producătorului/importatorului/distribuitorului• Denumirea produsului• Dimensiuni, compoziție, instrucțiuni de utilizare/întreținereNU achiziționați rechizite fără etichetă, fără informații clare sau fără documente de calitate!Ce a descoperit ANPC în anii anteriori?Produse neconforme, printre care:• Rechizite fără informații traduse în română• Uniforme și ghiozdane fără etichete sau compoziție precizată• Markere cu data de valabilitate depășită• Caiete și blocuri de desen care aveau mai puține file decât cele declarate pe copertăConcluzie: Fiecare detaliu contează când vine vorba de siguranța copilului tău!Alege produse de calitate, conforme și verificate.Sursa: ANPC Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Recomandări esențiale pentru părinți și elevi, la achiziționarea produselor necesare pentru noul an școlar 26 august 2025 Social Atenție la apa din sticlele de plastic 26 august 2025 Social Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu 26 august 2025 Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025

Atenție la apa din sticlele de plastic

Atenție la apa din sticlele de plastic Social Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments O sticlă de apă din plastic ținută la căldură pe bancheta mașinii sau în plin soare este un risc pentru sănătate.Cele mai recente cercetări indică eliberarea în apă a particulelor de plastic, atunci când recipientul este expus la temperaturi ridicate.Riscurile potențiale• Microplastice – studii recente au arătat că apa îmbuteliată conține de sute de ori mai multe particule de microplastice și nanoplastice decât apa de la robinet.• Perturbatori endocrini (BPA, BPS, ftalați) – pot influența sistemul hormonal, metabolismul, fertilitatea.• Substanțe toxice (antimon, acetaldehidă) – pot migra în apă în condiții de căldură și expunere prelungită.Cum se poate reduce riscul • Evitați să refolosiți sticlele de unică folosință.• Nu lăsați sticlele de plastic la soare sau în mașină încinsă.• Alegeți recipiente din sticlă, inox sau plastic fără BPA pentru reutilizare.• Dacă beți apă îmbuteliată, consumati-o relativ repede după deschidere.Sursa: Apa Service Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Atenție la apa din sticlele de plastic 26 august 2025 Social Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu 26 august 2025 Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025

Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu

Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu Social Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments O experiență inedită, care aduce mai aproape viziunea artistică de realitatea unui public divers, în căutare de inovație culturală, Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu, continuă să uimească prin măiestria muzicii, culorilor și emoțiilor transmise.Vă reamintim că toate scurtmetrajele speciale difuzate în acest context sunt multipremiate la festivaluri internaționale de gen și pot fi vizionate exclusiv în rețeaua de biblioteci publice partenere în proiect.Astăzi, am experimentat împreună cu cinefilii noștri frumusețea verdelui etern, nevoia de pace, echilibru și forța vitală care ne unește pe toți, umanitatea.Sursa: Biblioteca Județeană I.A. Bassarabescu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Cinema la Bibliotecă, proiect internațional, derulat gratuit în permanență la Biblioteca Județeană Giurgiu 26 august 2025 Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025

Activități în beneficiul comunității rome din județul Giurgiu

Activități în beneficiul comunității rome din județul Giurgiu De interes public Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments În cadrul celei mai recente ședințe de lucru a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al județului Giurgiu, desfășurată marți, 26 august 2025, instituțiile publice cu atribuții în gestionarea problemelor cetățenilor de etnie romă, precum și reprezentanți ai comunității rome din județul Giurgiu, au prezentat cele mai recente acțiuni derulate în beneficiul acestor cetățeni, în conformitate cu ”Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022 – 2027”.În debutul ședinței, președintele Partidei Romilor ”Pro-Europa” – sucursala Giurgiu, Marius Ursaru, a transmis că începând cu data de 28 august 2025, funcția de inspector școlar pentru romi din județul Giurgiu va fi schimbată, urmând a fi ocupată de un cadru didactic de etnie romă, tocmai pentru a se crea o apropiere și mai mare față de această comunitate.De asemenea, Marius Ursaru a adresat rugămintea către Instituția Prefectului – județul Giurgiu de a transmite o adresă către Primăria municipiului Giurgiu, în vederea urgentării acordării avizelor pentru terenul necesar construcției centrului integrat pentru persoanele vulnerabile, centru despre care s-a vorbit în ședințele anterioare.Având în vedere apropierea noului an școlar, Marius Ursaru a precizat că în prezent se lucrează la o evidență a elevilor romi din județul Giurgiu care provin din familii defavorizate, pentru veni în sprijinul acestora prin distribuirea de ghiozdane.La rândul său, reprezentatul D.S.P. Giurgiu a spus că la ora actuală în județul Giurgiu se desfășoară Caravana medicală de depistare a tuberculozei – proiect care vizează inclusiv cetățenii de etnie romă.În anul 2024, județul Giurgiu a înregistrat cea mai mare incidență la nivel național în rândul județelor cu cei mai mulți bolnavi de tuberculoză.Nu în ultimul rând, reprezentanții Poliției și Jandarmeriei Giurgiu au transmis că în ultima perioadă nu au fost înregistrate incidente în care să fie implicate persoane de etnie romă.La finalul ședinței, subprefectul județului Giurgiu, Dragoș Udvuleanu, a propus ca una dintre viitoarele ședințe ale Grupului Local pentru Romi al județului Giurgiu să fie organizată într-una dintre localitățile unde există comunități semnificative de romi, în vederea facilitării comunicării cu acești cetățeni și depistării în mod direct a problemelor cu care ei se confruntă.Sursa: Prefectura Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025 Social Drumurile județene și podurile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor fi refăcute din fonduri UE 22 august 2025

Rata de promovare în cea de a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025

Rata de promovare în cea de a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2025 De interes public Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments Rezultatele (după contestații) obținute la examenul național de Bacalaureat – sesiunea august 2025 au fost afișate astăzi, 26 august 2025, în centrele de examen și pe site-ul dedicat, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR). La nivelul județului Giurgiu, rata de promovare a crescut de la 27,73%, înainte de contestatii, la 32,71% după contestații. Pe transe de medii situația se prezintă astfel: medii cuprinse între 6-6,99 -94 candidați medii cuprinse între 7,7,99 – 9 candidați medii cuprinse între 8-8,99 – 2 candidați, medii cuprinse între 8-8,99 – 0 candidați Nr. total candidați promovați – 105 Nr. candidati înscrisi – 400, nr. candidati prezenți – 321 Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025 Social Drumurile județene și podurile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor fi refăcute din fonduri UE 22 august 2025

Rezultatele campaniei naționale în domeniul construcțiilor

Rezultatele campaniei naționale în domeniul construcțiilor De interes public Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments In perioada 12.08.2025 – 18.08.2025 la nivelul întregii țari, Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat o Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile:” Construcții clădiri ”cod CAEN 41,”lucrări de geniu civil”cod CAEN 42,”lucrări speciale de construcții”cod CAEN 43.La nivelul Municipiului si județului Giurgiu, in domeniul relațiilor de muncă au fost controlați un număr de 6 agenți economici. Au fost constatate 12 de deficiențe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere a neconformităților constatate (depășirea timpului de muncă la persoanele incadrate cu contract de muncă cu timp partial, neintocmirea evidentei orelor de muncă prestate de salariații lucrători straini, neacordarea sporurilor pentru muncă prestată in zile de repaus săptămânal și/sau in zile de sarbatori legale, neacordarea repausului săptămânal de 48 ore consecutive ).Totodată au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, astfel:- 3 in valoare de 140000 de lei pentru incalcarea art. 260 alin.1 lit e din Lg 53/2003 republicată, modificată si completată,pentru primirea la muncă a 7 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă-2 in valoare de 180000 de lei pentru încălcarea art. 260 alin.1 lit e^2 din Lg 53/2003 republicată,pentru primirea la muncă a 9 salariați in perioada în care au avut contractele suspendate-o amendă în valoare de 8000 pentru încălcarea art. 260 alin.1 lit e^5 din Lg 53/2003 republicată, modificată si completată, modificată si completată.In domeniul securității si sănătății in muncă au fost controlați un număr de 8 agenți economici , fiind depistate 14 deficiențe ( lipsa semnalizărilor de securitate si sănătate adecvate activității desfășurate; neasigurarea de către angajator si/sau neutilizarea de către lucratori a echipamentelor individuale de protecție in timpul realizării sarcinilor de muncă; neefectuarea sau efectuarea necorespunzatoare a instructajelor in domeniul sănătății si securității in muncă; lipsa truselor sanitare) pentru care au fost dispuse masuri de remediere . De asemenea au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, respectiv 1 avertismente si 6 amenzi contravenționale in valoare de 45000 lei pentru încălcarea art. 39, alin 4 din Lg. 319/2006. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025 Social Drumurile județene și podurile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor fi refăcute din fonduri UE 22 august 2025

Reținuți de către polițiștii giurgiuveni pentru săvârșirea a două infracțiuni

Reținuți de către polițiștii giurgiuveni pentru săvârșirea a două infracțiuni De interes public Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments La data de 22 august a.c., ora 03.20, Poliția municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Izvoru, județul Giurgiu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi fost agresate fizic, în urma unui conflict. În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.5 Giurgiu, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, în incinta unei societăți comerciale, din localitatea Izvoru, în urma unor neînțelegeri mai vechi, un tânăr, de 22 de ani și unul, de 29 de ani, ambii din aceeași localitate, ar fi fost agresați fizic de către alți doi tineri, de 22, respectiv 25 de ani, din comuna Putineiu. Prin acțiunile lor, a fost creată o stare de temere și indignare persoanelor aflate în împrejurimi. Persoanele agresate au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. La data de 25 august a.c., pe baza probatoriului administrat, cei doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice au fost reținuți, pentru 24 de ore. Astăzi, 26 august, aceștia vor fi prezentați unității de parchet competente, cu propuneri procedurale. Sursa: IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025 Social Drumurile județene și podurile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor fi refăcute din fonduri UE 22 august 2025

Ajf Giurgiu: Începând de astăzi, noul Președinte al Comisiei Județene a Arbitrilor Giurgiu este domnul Popazu Andrei

Ajf Giurgiu: Începând de astăzi, noul Președinte al Comisiei Județene a Arbitrilor Giurgiu este domnul Popazu Andrei Sport Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments Începând de astăzi, noul Președinte al Comisiei Județene a Arbitrilor Giurgiu este domnul Popazu Andrei!Îi urăm mult succes și îi mulțumim că este și a fost mereu alături de fotbalul din județul Giurgiu!AJF Giurgiu mulțumește și urează mult succes fostei conduceri a CJA pentru lucrurile bune din acești 3 ani în care s-a încercat și reușit promovarea tinerelor talente din arbitrajul giurgiuvean! Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025 Social Drumurile județene și podurile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor fi refăcute din fonduri UE 22 august 2025

Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini

Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini Social Buzica Alexandra 26 august 2025 No Comments De multe ori am fost alături de ei atunci când viața le-a fost pusă în pericol – i-am scos din fântâni adânci, din canalizări sau din locuri unde părea că nu mai există speranță. În acele clipe, în ochii lor am văzut recunoștința și legătura unică dintre om și câine.Astăzi, de Ziua Internațională a Câinelui, să le dăruim grija și iubirea pe care și ei ni le oferă, fără să ceară nimic în schimb.Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Privirea unui câine transmite totul: încredere, loialitate și iubire fără margini 26 august 2025 Social Campanie Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate 25 august 2025 Social Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este functională 25 august 2025 Social Cu o lună înainte, 𝟏𝟕.𝟎𝟎𝟎 de români s-au înscris deja la Ziua de Curățenie Națională 23 august 2025 Social Parlamentul României face front comun împotriva violenței! 22 august 2025 Social Drumurile județene și podurile afectate de inundațiile din județele Suceava și Neamț vor fi refăcute din fonduri UE 22 august 2025