Continuă pregătirea personalului MAI în tehnici de prim ajutor

Continuă pregătirea personalului MAI în tehnici de prim ajutor Social Buzica Alexandra 21 august 2025 No Comments Sesiunile de instruire în domeniul acordării primului ajutor au continuat, astăzi, cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu. 12 ofițeri și agenți au participat la activitățile desfășurate sub îndrumarea coordonatorului SMURD. Programul de pregătire a inclus, atât elemente teoretice, cât și aplicații practice, acoperind următoarele teme:– suportul vital de bază la adult, copil și sugar; – poziția laterală de siguranță; – dezobstrucția căilor aeriene la adult, copil și sugar;– imobilizarea / extragerea de urgență; – hemostaza provizorie (oprirea unei hemoragii); – manevrele de resuscitare;– situațiile speciale frecvent întâlnite (exemple: pacient electrocutat; înecat; intoxicat; AVC; victimă a unui accident) etc. Această activitate se înscrie în cadrul unui plan de măsuri inițiat în septembrie 2022, care urmărește pregătirea continuă a personalului din Ministerul Afacerilor Interne. Prin intermediul acestor sesiuni, angajații își dezvoltă abilitățile necesare pentru a interveni rapid și eficient în situații critice, obiectivul principal fiind însușirea corectă a tehnicilor de prim ajutor în lipsa echipamentelor medicale specializate.Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.Pentru detalii, accesați:Ghid în caz de obstrucție a căilor aeriene https://bit.ly/Obstructia_cailor_aeriene_la_copiiGhid în caz de stop cardio-respirator: https://bit.ly/Stop_cardio_respiratorGhid în caz de pierdere a cunoștinței: bit.ly/pierderea_cunoștințeiGhid în caz de arsuri: bit.ly/Ghid_arsuri Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Continuă pregătirea personalului MAI în tehnici de prim ajutor 21 august 2025 Social Reținut pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept 21 august 2025 Social Ion Mateescu, fost director al Direcției Județene de Transport a decedat astăzi 20 august 2025 Social Arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere 20 august 2025 Social Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C 20 august 2025 Social Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore 19 august 2025
Reținut pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept

Reținut pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept Social Buzica Alexandra 21 august 2025 No Comments Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au reținut un bărbat, de 56 de ani, din comuna Izvoarele, județul Giurgiu, după ce ar fi ucis un exemplar canin. La data de 20 august a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, din comuna Izvoarele, județul Giurgiu, cu privire la faptul că vecinul său ar fi ucis un câine. Din primele cercetări, a reieșit faptul că, la data de 20 august a.c., ora 13.00, un bărbat, de 56 de ani, ar fi surprins, în curtea locuinței sale, un exemplar canin, care i-ar fi omorât o pasăre din gospodărie. Ulterior, acesta ar fi ucis exemplarul canin cu un obiect contondent din lemn. La data de 20 august a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, a fost reținut, pentru 24 de ore. Astăzi, 21 august, acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale. Sursa: IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Reținut pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept 21 august 2025 Social Ion Mateescu, fost director al Direcției Județene de Transport a decedat astăzi 20 august 2025 Social Arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere 20 august 2025 Social Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C 20 august 2025 Social Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore 19 august 2025 Social Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni 19 august 2025
Ion Mateescu, fost director al Direcției Județene de Transport a decedat astăzi

Ion Mateescu, fost director al Direcției Județene de Transport a decedat astăzi Social Buzica Alexandra 20 august 2025 No Comments La data de 20 august a.c., ora 14.35, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Falaștoaca, comuna Comana, județul Giurgiu, cu privire la faptul că soțul său, de 62 de ani, ar fi plecat de la domiciliu, afirmând că se va sinucide. Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.2 Comana au efectuat verificări pentru depistarea bărbatului în cauză, acesta fiind găsit decedat, la ora 17.40, în cimitirul din localitatea Falaștoaca, împușcat în zona pieptului, cu arma de vânătoare pe care o deținea legal. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Bărbatul care s-a sinucis este Ioan Mateescu, fost consilier judeţean PNL şi director al Direcţiei de Transporturi din cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu. În prezent acesta conducea controlul financiar din cadrul Direcţiei Agricole Giurgiu. Sursa IPJ Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Ion Mateescu, fost director al Direcției Județene de Transport a decedat astăzi 20 august 2025 Social Arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere 20 august 2025 Social Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C 20 august 2025 Social Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore 19 august 2025 Social Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni 19 august 2025 Social Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni 19 august 2025
Arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere
Arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere Social Buzica Alexandra 20 august 2025 No Comments La data de 17 august a.c., ora 23.20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Bolintin-Vale au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că soțul său ar fi incendiat propriul imobil. În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii secției, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat, de 44 de ani, din localitatea Ulmi, județul Giurgiu, în timp ce se afla la domiciliu, ar fi incendiat mobilierul din interiorul locuinței. La fața locului, s-au deplasat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu – Detașamentul Bolintin-Deal, care au lichidat în totalitate incendiul, rezultând doar pagube materiale. La data de 19 august a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, a fost reținut, pentru 24 de ore. Astăzi, 20 august, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Sursa : IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere 20 august 2025 Social Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C 20 august 2025 Social Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore 19 august 2025 Social Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni 19 august 2025 Social Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni 19 august 2025 Social Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești 19 august 2025
Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C

Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C Social Buzica Alexandra 20 august 2025 No Comments Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare tip cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, valabilă mâine între orele 12:00-21:00. Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură – umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri: efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul; evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00; purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare; evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr; consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri; mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi; păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie; nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme; creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să: limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură; menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis; scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu; reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mica decât temperatura ambientală. Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, recomandăm respectarea următoarelor măsuri: respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor; nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare; nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune; pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți; nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate; nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.). Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Revine canicula: mâine, temperaturi de până la 37°C 20 august 2025 Social Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore 19 august 2025 Social Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni 19 august 2025 Social Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni 19 august 2025 Social Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești 19 august 2025 Social Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală 19 august 2025
Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore

Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore Social Buzica Alexandra 19 august 2025 No Comments În ultimele ore, pompierii din cadrul ISU Giurgiu au fost solicitați să intervină pentru stingerea a cinci incendii produse în mai multe localități din județ. Acestea s-au manifestat în următoarele zone: Uzunu – trei intervenții, în urma cărora au ars aproximativ 11 hectare de vegetație uscată, miriște de grâu, mărăciniș, lăstăriș și deșeuri menajere; Puieni – au fost afectate circa cinci hectare de miriște; Municipiul Giurgiu, pe șoseaua Alexandriei – au ars aproximativ 5.000 mp de vegetație uscată. La misiunile de stingere au participat echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, Secției Mihăilești, Punctului de Lucru Călugăreni și Punctului de Lucru Greaca, care au acționat prompt pentru localizarea și lichidarea incendiilor, limitând extinderea acestora către culturi agricole. Focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise sunt cauze frecvente ale incendiilor, în special în perioadele cu temperaturi ridicate și vânt,condiții ce favorizează extinderea rapidă a flăcărilor. Pentru a preveni izbucnirea unor incendii și pentru a proteja atât viața și bunurile oamenilor, cât și mediul înconjurător,pompierii giurgiuveni reamintesc următoarele măsuri de siguranță: Nu folosiți focul deschis în spații deschise în perioada de secetă și temperature ridicate, în special în zonele cu vegetație uscată sau miriște; Nu aruncați resturi de țigări sau alte materiale aprinse în zonele cu vegetație uscată; La folosirea utilajelor agricole, verificați și întrețineți periodic echipamentele pentru a preveni scânteile mecanice care pot declanșa incendii; Evitați folosirea fierăstraielor mecanice sau a altor unelte ce pot produce scântei în apropierea zonelor cu vegetație uscată; În cazul observării unui foc necontrolat, anunțați imediat serviciile de urgență la numărul 112. Totodată, atragem atenția asupra faptului că legislația privind protecția mediului interzice arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase. Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare,proprietarii și deținătorii de terenuri, cu titlu sau fără titlu, au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, a turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei. Precizăm faptul că, după fiecare incendiu de vegetaţie uscată sau miriște de pe terenurile arabile, ISU înaintează Agenției Județene de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) coordonatele geospaţiale ale locului în care s-a produs evenimentul pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă. Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Incendii de vegetație uscată și miriște în ultimele ore 19 august 2025 Social Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni 19 august 2025 Social Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni 19 august 2025 Social Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești 19 august 2025 Social Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală 19 august 2025 Social Rezultatele obținute cu ocazia măsurilor de ordine publică dispuse în perioada 08-15 august 2025 în municipiul Giurgiu 18 august 2025
Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni Social Buzica Alexandra 19 august 2025 No Comments În data de 17.08.2025, la diferite intervale orare, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat o acțiune de control pe DN5, în urma căreia au verificat mai multe autocare aparținând unor operatori de transport persoane ce efectuau curse regulate pe ruta Turcia – România. În urma verificărilor efectuate asupra a trei autocare, polițiștii de frontieră au descoperit 1.547 de articole de îmbrăcăminte, marochinărie și parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate. Bunurile, estimate la o valoare totală de aproximativ 318.300 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și au fost introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei, întrucât deținătorii acestora nu au putut prezenta documente de proveniență. În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet. Sursa: ITPF Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Peste 1.500 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni 19 august 2025 Social Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni 19 august 2025 Social Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești 19 august 2025 Social Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală 19 august 2025 Social Rezultatele obținute cu ocazia măsurilor de ordine publică dispuse în perioada 08-15 august 2025 în municipiul Giurgiu 18 august 2025 Social Tragedie în localitatea Singureni 18 august 2025
Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni

Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni Social Buzica Alexandra 19 august 2025 No Comments În data de 19.08.2025 polițiștii locali din cadrul Compartmentului Siguranța Rutieră a demarat o activitate de conștientizare a conducătorilor auto, riverani ai străzilor Nicolae Grigorescu și Pictor Andreescu, în legătură cu staționările neregulamentare( pe pistele de biciclete, trotuare sau în dreptul indicatoarelor de interzicere a stationarilor, prin înmânare de fluturași, cu rol de atenționare și prevenție, cu privire la perioada următoare, când instituția noastră va aplica și amenzi pentru aceste fapte. Conținutul fluturașului:Vă aducem la cunoștință că autoturismul dumneavoastră este staționat neregulamentar, iar conform art.63 din O.U.G. nr.195/20020 – Codul rutier, aceasta este o oprire voluntară mai mare de 5 minute.Oprirea este interzisă:– pe trecerile de pietoni sau la mai puțin de 25 m înainte de acestea;– în stațiile de transport public;– pe trotuar;– în zona de acțiune a indicatorului “Oprirea interzisă”;– pe pistele obligatorii pentru pietoni și / sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor categorii de vehicule, semnalizate ca atare;Pentru oprirea neregulamentară amenda este de 2-3 puncte amendă, adică 405 – 637,5 lei, iar pentru staționare neregulamentară amenda este de 4-5 puncte amendă, adică 810 – 1012,5 lei.Vă rugăm să respectați aceste prevederi legale.Poliția locală va acționa în perioada următoare în această zonă, luând masurile legale ce se impun. Mulțumim conducătorilor auto care respectă marcajele și indicatoarele rutiere. Sursa: Poliția Locală Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Acțiune de informare derulată de polițiștii locali giurgiuveni 19 august 2025 Social Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești 19 august 2025 Social Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală 19 august 2025 Social Rezultatele obținute cu ocazia măsurilor de ordine publică dispuse în perioada 08-15 august 2025 în municipiul Giurgiu 18 august 2025 Social Tragedie în localitatea Singureni 18 august 2025 Social Rezultatele verificărilor efectuate de către comisia mixtă de control la Bâlciul tradițional de Sfânta Maria 18 august 2025
Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești

Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești Social Buzica Alexandra 19 august 2025 No Comments Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 41. Din primele informații, cei doi erau pietoni și se aflau pe partea carosabilă în momentul în care ar fi fost acroșați de un autotren. Tragedia s-a produs pe sensul de mers spre Pitești, în apropierea localității Vânătorii Mici. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, două ambulanțe SAJ, elicopterul SMURD și poliția. Din nefericire, leziunile suferite de cele două persoane, un tânăr și o tânără, au fost grave, iar personalul medical a declarat decesul acestora. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești 19 august 2025 Social Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală 19 august 2025 Social Rezultatele obținute cu ocazia măsurilor de ordine publică dispuse în perioada 08-15 august 2025 în municipiul Giurgiu 18 august 2025 Social Tragedie în localitatea Singureni 18 august 2025 Social Rezultatele verificărilor efectuate de către comisia mixtă de control la Bâlciul tradițional de Sfânta Maria 18 august 2025 Social Rezultatele acțiunilor polițiștilor giurgiuveni 18 august 2025
Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală

Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală Social Buzica Alexandra 19 august 2025 No Comments La data de 19.08.2025, polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, dintre care unul la locuința unui agent de politie din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Giurgiu, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității și fals în declarații. Totodată, au fost puse în aplicare două mandate de aducere la sediul unității de parchet, unul dintre acestea vizându-l pe agentul de poliție. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2025, agentul de poliție a comunicat unor persoane fără calitate specială informații cu privire la amplasarea dispozitivelor de control al traficului rutier în scopul evitării acestora. La data de 12.04.2025, fiind înregistrată cu aparatul radar conducând cu viteza peste limita legală admisă, una dintre aceste persoane, suspectă în cauză, a folosit aceste informații, a evitat dispozitivul de control și ulterior a comunicat la IPJ Giurgiu – Serviciul Rutier date false cu privire la identitatea conducătorului auto. La efectuarea activităților s-a beneficiat de suportul operativ al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu. Ancheta este în derulare, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun. Sursa: DGA Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Percheziții domiciliare și mandate de aducere într-o cauză penală 19 august 2025 Social Rezultatele obținute cu ocazia măsurilor de ordine publică dispuse în perioada 08-15 august 2025 în municipiul Giurgiu 18 august 2025 Social Tragedie în localitatea Singureni 18 august 2025 Social Rezultatele verificărilor efectuate de către comisia mixtă de control la Bâlciul tradițional de Sfânta Maria 18 august 2025 Social Rezultatele acțiunilor polițiștilor giurgiuveni 18 august 2025 Social S-au afișat rezultatele la Bacalaureat 18 august 2025