Cine transmite la TV FCSB – Fenerbahce. Meciul începe la ora 22:00. Campioana României are 7% șanse de calificare în faza următoare a Ligii Europa

FCSB își termină joi, de la ora 22:00, traseul în grupa unică de Liga Europa la fotbal. Are meci, pe „Arena Națională”, cu formația turcă Fenerbahce Istanbul. Meciul va fi transmis în direct la TV de posturile Digi Sport 1 și de Prima Sport 1.

După şapte etape, Fener se află pe locul 18, cu 11 puncte. FCSB mai are șanse reduse să se califice în play-off-ul Europa League. Gruparea „roș-albastră” se clasează pe locul 29 în clasamentul grupei, cu 6 puncte și un golaveraj de -7. Celtic este echipa clasată pe locul 24, ultimul care asigură prezența în play-off, cu 8 puncte. Astfel, statisticienii de la Football Meets Data le oferă celor de la FCSB șanse de 7% să treacă mai departe. Arbitrul sârb Nenad Minakovic va conduce meciul dintre FCSB şi Fenerbahce Istanbul, potrivit site-ului UEFA. Arbitri asistenți vor fi Nikola Borovic şi Bosko Bozovic, iar al patrulea oficial a fost delegat Milan Mitic. Arbitru video a fost nominalizat Momcilo Markovic, iar arbitru asistent video a fost desemnată Jelena Cvetkovic. Disputa de la București are loc în contextul duelului Turcia – România, de pe 26 martie, de la Istanbul, în barajul de calificare pentru Mondiale.

FCSB are două eșecuri consecutive cu același scor, 1-4, în Europa, cu Dinamo Zagreb, și în Superligă, cu CFR Cluj. Motiv pentru patronul Gigi Becali (67 de ani) să dea buzna în cantonamentul echipei sale, prilej cu care și i-a săpunit și i-a lăudat pe fotbaliști. De antrenori nu s-a legat. Le-a cerut jucătorilor să nu mai vocifereze la adresa cipriotului Elias Charalambous, pentru că el este cel care face schimbările în timpul meciurilor, nu „tehnicianul de paie” al echipei. Trimiterea a fost la atacantul Daniel Bîrligea (25 de ani), cel care joi seară a înjurat cu patos la Zagreb, în momentul când a fost scos din joc. Cu această ocazie, fotbaliștilor li s-au șters amenzile acumulate până în acest punct al sezonului. În finalul anului 2025, Gigi Becali a impus mai multe amenzi la FCSB pentru comportament nesportiv, de câte 10.000 de euro. Iar ca urmare s-a strâns o sumă importantă pe care fotbaliștii urmau să o achite în conturile clubului. Nu mai puțin de 16 sancțiuni au fost aplicate, fiecare valorând câte 10.000 de euro. Astfel, în total, 160.000 de euro trebuiau să scoată din buzunare fotbaliștii campioanei, ca urmare a cartonașelor galbene sau roșii primite ca urmare a protestelor. „O să fie amnistie. Nu se mai dă nicio amendă. Șterg toate amenzile! Eu am venit să iert. Iert toate amenzile! De azi încolo nu mai există nimic”, a declarat Gigi Becali, la ieșirea de la baza din Berceni. Dintre cei 11 jucători care urmau să fie amendați, Daniel Bîrligea avea cea mai mare sumă de achitat: 40.000 de euro. „Așteptăm să câștigăm cele 7 meciuri și să luăm campionatul. Meciul cu Fener e important, să câștigăm bani”, a încheiat afaceristul din Pipera.

Cu doar câteva zile înainte de confruntarea de la București, antrenorul „galben-albaștrilor” a făcut o declarație care trădează probleme serioase de lot și o stare de neliniște accentuată la formația de pe „Şukru Saracoglu”. Domenico Tedesco (40 de ani), tehnicianul lui Fenerbahce, a recunoscut deschis că se confruntă cu un adevărat coșmar din cauza problemelor medicale de la echipă. După remiza din campionat cu Goztepe, scor 1-1, Tedesco a părut vizibil afectat de calendarul infernal și de starea fizică a jucătorilor săi. „Am jucat cu Alanyaspor, Goztepe, Aston Villa, acum urmează FCSB, apoi Kocaelispor și Trabzonspor. Avem aceste meciuri și trebuie să facem multe schimbări. Nu știu cu cine joc la București! Toți jucătorii sunt la limită”, a declarat Domenico Tedesco, în presa de la Istanbul. Pe lângă faptul că Edson Alvarez (28 de ani), Archie Brown (23 de ani) și Levent Mercan (25 de ani) erau deja indisponibili pentru meciul de la București, din cauza unor accidentări mai vechi, Ismail Yuksek (27 de ani) s-a alăturat și el listei, după ce a acuzat probleme medicale la meciul Goztepe, în ultima etapă din Super Liga Turciei. Mai mult decât atât, noile transferuri de pe „Şukru Saracoglu”, Mert Gunok (36 de ani) și Matteo Guendouzi (28 de ani), nu vor avea drept de joc la partida cu FCSB, deoarece nu fac parte din lotul înscris la UEFA de către turci. De asemenea, nici Milan Skriniar (30 de ani) nu va juca la București, din cauza cumulului de cartonașe galbene. În aceste condiții, FCSB ar putea profita de problemele de efectiv ale celor de la Fenerbahce și să spere la un rezultat mare pe „Arena Națională”.

Victoria celor de la FCSB cu Fenerbahce este obligatorie, însă campioana României va depinde și de celelalte rezultate. Astfel, FCSB are nevoie de 5 rezultate favorabile din 6 posibile:

  • Young Boys să piardă contra celor de la Stuttgart;
  • Celtic să piardă în fața lui Utrecht sau să scoată un egal, dar să rămână sub FCSB la golaveraj. În prezent, golaverajul lui Celtic este de -4;
  • Ludogorets să piardă sau să facă maximum un egal cu Nice;
  • Feyenoord să piardă sau să scoată maximum un egal cu Real Betis. În cazul în care se va impune, trebuie să aibă un golaveraj mai slab decât FCSB. În prezent, olandezii au -3;
  • FC Basel să piardă sau să scoată maximum un egal cu Viktoria Plzen. Dacă se va impune, la fel ca în cazul lui Feyenoord, trebuie să aibă un golaveraj mai slab decât FCSB. În prezent, elvețienii au -3;
  • Salzburg să piardă sau să scoată maximum un egal cu Aston Villa. Dacă vor câștiga, austriecii trebuie să aibă un golaveraj mai slab decât FCSB. Acum au -4

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *