Legenda Mănăstirii Comana

Mănăstirea Comana a fost întemeiată în anul 1461, de Vlad Țepeș, într-o perioadă în care Țara Românească avea nevoie de locuri sigure, bine așezate și apărate. Nu a fost gândită doar ca un lăcaș de cult, ci ca o mănăstire-cetate, ridicată într-un punct strategic, înconjurat de apă și mlaștini, greu de atins și ușor de apărat.

Locul nu a fost ales întâmplător. Zona oferea izolare naturală, dar și resurse: apă, pământ fertil și liniște. Mănăstirea a fost construită pe o insulă, cu acces controlat, astfel încât să poată adăposti atât viața monahală, cât și oamenii locului în vremuri de primejdie.

După distrugerea primei construcții, mănăstirea a fost refăcută în 1589 de Radu Șerban, iar mai târziu consolidată și extinsă de Șerban Cantacuzino. De fiecare dată când a fost ridicată din ruină, a păstrat același rost: credință trăită, nu izolată de lume, și rânduială păstrată în timp.

Tradiția locului vorbește despre echilibrul acestui așezământ, născut din felul în care mănăstirea a fost așezată în legătură directă cu pământul și apa, fără a le forța. De aici și liniștea constantă pe care o simt cei care ajung aici, indiferent de vreme sau anotimp.

Un fapt rămâne însă esențial și este consemnat de istorie:

în ciuda distrugerilor, refacerilor și schimbărilor de-a lungul secolelor, Sfânta Liturghie nu a încetat niciodată la Mănăstirea Comana.

Aceasta este legenda ei adevărată: de-a lungul veacurilor, Mănăstirea Comana a dăinuit prin rugăciunea neîntreruptă, prin slujirea statornică a călugărilor și slujitorilor și prin credința pelerinilor care, din generație în generație, au venit și vin să se închine în acest loc binecuvântat.

Sursa: Facebook