Comitetul județean consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice Giurgiu s-a reunit luni, 23 februarie 2026, în ședință de lucru, sub conducerea prefectului județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, alături de care s-a aflat subprefectul Dragoș Udvuleanu.
S-a discutat despre ajutoarele acordate persoanelor vulnerabile pentru încălzirea locuințelor în sezonul de iarnă 2025-2026, directorul executiv al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Giurgiu, Mariana Bardă, oferind mai multe detalii în acest sens.
Ajutorul pentru încălzire este acordat pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinţei, pe perioada sezonului rece, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului.
În funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt: ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, ajutorul pentru gaze naturale, ajutorul pentru energie electrică și ajutorul pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Ajutorul pentru încălzire se acordă numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală este suportată din bugetul de stat,
Cuantumul ajutoarelor pentru încălzire este scăzut din factura care atestă contravaloarea consumului, lunar, de către furnizori, şi nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat.
Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o singură locuinţă, respectiv pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă, iar în situaţia în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în acelaşi spaţiu locativ, ajutorul pentru încălzire se acordă în numele titularului contractului încheiat cu furnizorul.
Participanții la ședință au mai fost informați că autorităţile administraţiei publice locale pot acorda din bugetele proprii ajutor pentru încălzire familiilor şi persoanelor singure., prin acoperirea integrală sau parţială a cotei-părţi din cheltuielile cu energia termică consumată.
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, se realizează prin dispoziţie a primarului, care transmite agenţiei teritoriale de plăți și inspecție socială situaţia centralizatoare privind titularii ajutoarelor și venitul mediul lunar al acestora, pe fiecare sistem de încălzire.
În situaţia în care familia beneficiază de ajutor social acordat prin VMI (Venitul Minim de Incluziune), şi solicită și ajutor pentru încălzire, acesta se acordă luând în considerare documentele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia, depuse de titular pentru acordarea dreptului la ajutor social şi/sau la alocaţia pentru susţinerea familiei.
O altă măsură de sprijin pentru populația vulnerabilă este suplimentul pentru energie, care se acordă în sumă fixă, în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică, 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale, 10 lei/lună pentru consumul de energie termică și 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri.
Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinţei sau separat, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de legislația specifică.
De asemenea, consumatorii casnici vulnerabili pot beneficia de tichetul electronic de energie, care reprezintă venit neimpozabil și poate fi utilizat exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică înregistrată la locul de consum.
Beneficiază de sprijin sub forma tichetului electronic de energie persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei și familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei.
”Întotdeauna am reușit ca la finalul sezonului rece – lunile martie/aprilie – să închidem plățile pentru aceste tipuri de ajutoare și să extragem sumele aferente” – a spus directorul executiv al A.J.P.I.S. Giurgiu.
În altă ordine de idei, dar tot cu referire la ajutoarele sociale, aceasta a transmis că la ora actuală, la nivel național, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale derulează acțiuni de verificare a situației certificatelor acordate persoanelor cu handicap, iar dacă A.J.P.I.S. Giurgiu va fi solicitată să efectueze astfel de controale la nivel teritorial, va proceda în consecință, în conformitate cu prevederile legale specifice.
La capitolul ”Diverse” s-a discutat despre prețul gigacaloriei pentru sistemul de încălzire centralizat, participanții la ședință afirmând că acesta este foarte ridicat comparativ cu nivelul de trai din județul Giurgiu.
Totodată, a fost semnalată și problema pierderilor de energie termică produse pe coloanele comune de pe casele scărilor, ale căror costuri trebuie suportate și de locatarii care dețin centrală termică proprie.
Alte discuții au vizat probleme din sectorul rutier din municipiul Giurgiu și din zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse, precum și probleme referitoare la investițiile autorităților publice locale în infrastructură, dar toate acestea vor fi dezbătute cu prilejul unei ședințe viitoare, la care va fi invitat să participe și un reprezentant al Primăriei municipiului Giurgiu.
Sursa: Prefectura Giurgiu