
Începând cu data de 23 februarie 2026, creștinii ortodocși au intrat în Postul Paștelui, care are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului, ce va avea loc în data de 12 aprilie 2026.
Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu de ținut, dat fiind că sunt cele mai puține dezlegări la pește.
În postul Paștelui, creștin ortodocșii adoptă o atitudine spirituală, se roagă și își curăță sufletul, dar nici nu consumă alimentele precum: carne, brânză, ouă, lapte și pește.
Pe durata postului există și dezlegări la pește, zile în care cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegări la pește sunt: În ziua de Praznicul Bunei Vestiri ; De Florii – în duminica dinaintea Paștelui.
Postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc. Totodată, în această perioadă se spune că este bine să se facă și o slujbă de sfințire a casei. Preotul este chemat la casa enoriașilor, unde are loc stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor.
De asemenea, se fac şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor care locuiesc în ea. În timpul Postului Mare, credincioşii vor să petreacă această etapă spirituală mult mai aproape de Dumnezeu, potrivit Bisericii.