Serviciul Judetean Anticoruptie Giurgiu promovează integritatea în relația cu funcționarii MAI, de Ziua Pașaportului Românesc

Cu ocazia Zilei Pașaportului Românesc – 19 martie 2026, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității în relația dintre cetățeni și personalul Ministerului Afacerilor Interne.

Activitatea a evidențiat faptul că pașaportul românesc este mai mult decât un document de călătorie, reprezentând un simbol al respectării legii. În acest context, cetățenii au fost încurajați să adopte un comportament etic și să respingă orice formă de corupție în accesarea serviciilor publice.

Totodată, a fost subliniată importanța integrității în asigurarea unui climat de corectitudine și transparență în instituțiile publice.

Cetățenii au fost informați că principalul canal de sesizare a faptelor de corupție în care pot fi implicați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne este Call-center-ul anticorupție – 0800.806.806, număr gratuit, disponibil permanent.

Reamintim că, la nivel județean, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, cu sediul în municipiul Giurgiu, str. Călugăreni nr. 26, județul Giurgiu, telefon: 0246.207.233, e-mail: giurgiu.dga@mai.gov.ro.

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE GIURGIU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *