La mulți ani, Crucea Roșie Română!

Ziua Crucii Roșii Române este marcată, anual, la 4 iulie, dată la care în 1876 s-a înființat Societatea de Cruce Roșie din România și a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii. În prezent, Crucea Roșie Română este cea mai mare organizație umanitară din țară, cunoscută pentru rolul său vital în intervenția în caz de dezastre.

Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, având 47 de filiale, 1.996 subfiliale și 1.307 comisii. Actualul președinte al Crucii Roșii Române este Camelia Șucu, aleasă în această funcție la 27 mai 2023, pentru un mandat de patru ani.

Crucea Roșie Română a devenit un simbol al solidarității, empatiei și sprijinului necondiționat oferit celor aflați în suferință sau nevoie.

De la intervenții în situații de urgență, sprijin pentru refugiați, donații de alimente și sânge, până la campanii de educație sanitară sau instruire în prim ajutor, activitatea Crucii Roșii este una vastă și vitală. În spatele acestor acțiuni se află o rețea impresionantă de voluntari, oameni care aleg să ofere timp, energie și resurse pentru binele celorlalți, fără a aștepta vreo recompensă.

Într-o societate marcată de individualism, cinism și nepăsare, Ziua Crucii Roșii Române ne reamintește cât de importante sunt implicarea civică și compasiunea.

Fiecare gest contează, fiecare contribuție aduce o rază de lumină în inimile celor care au nevoie de ajutor.
La mulți ani, Crucea Roșie Română!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *