În data de 14 august 2025, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a organizat la Teatrul “Tudor Vianu” o întâlnire cu personalul structurilor rezidențiale pentru adulți cu dizabilități și centrelor pentru vârstnici din cadrul instituției.
Unul dintre subiectele discutate a vizat aspecte legate de evaluarea persoanelor adulte cu dizabilități în contextul procesului de dezinstituționalizare, schimbarea paradigmei privind persoana adultă cu dizabilități și necesitatea acordării de servicii în comunitate. Conducerea D.G.A.S.P.C. Giurgiu a subliniat că acest proces reprezintă o prioritate pentru instituție, având în vedere noile prevederi legislative care vizează dezinstituționalizarea, făcându-se referire și la faptul că schimbarea paradigmei include nu doar accesul la servicii adecvate, în centre cu capacități mici, ci și conștientizarea comunității și a autorităților locale asupra importanței integrării acestora în societate.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre măsurile necesare în contextul lipsei personalului specializat în unele centre pentru adulți cu dizabilități și vârstnici. Conducerea D.G.A.S.P.C. Giurgiu a subliniat că, având în vedere reorganizarea activității dar și deficitul de personal calificat, a fost luată decizia de a sista admiterea de persoane în aceste centre, măsură menită să protejeze atât beneficiarii, cât și angajații, asigurându-se astfel că resursele disponibile sunt utilizate eficient și că fiecare persoană beneficiază de îngrijire și asistență corespunzătoare.
În cadrul întâlnirii au fost purtate discuții înteractive legate de siguranța salariaților la locul de muncă, în contextul în care unele persoane cu dizabilități din centre au manifestat comportamente agresive. În acest context, conducerea D.G.A.S.P.C. Giurgiu a subliniat importanța cunoașterii și respectării procedurilor, posibilitatea de a revizui procedurile în funcție de noile situații care pot apărea, precum și o comunicare mai eficientă între angajați, șefii de centre și conducerea instituției, în vederea adoptării unor măsuri de protecție pentru angajați, care să asigure un mediu de muncă sigur, dar și adaptat nevoilor beneficiarilor.
În cadrul întâlnirii, s-au purtat discuții cu privire la propunerea noii organigrame a instituției, în contextul procesului de reorganizare internă. Conducerea D.G.A.S.P.C. a încurajat personalul să participe activ în această discuție, subliniind că o reorganizare eficientă presupune colaborarea și un schimb de idei între angajați și conducere.
“Consider că este necesară redistribuirea personalului, ținând cont de cont de particularitățile fiecărui centru, complexitatea activităților și cerințele individuale ale beneficiarilor. Trebuie adaptată structura resurselor umane, pentru a asigura astfel o gestionare eficientă a personalului și un impact pozitiv asupra calității serviciilor oferite. Reorganizarea D.G.A.S.P.C. Giurgiu reprezintă o oportunitate de a adapta instituția la cerințele actuale și viitoare ale sistemului de asistență socială, concentrându-se pe îmbunătățirea calității serviciilor acordate beneficiarilor. Redistribuirea personalului, ajustarea posturilor în funcție de nevoile reale ale centrelor și optimizarea proceselor administrative sunt pași importanți care vor contribui la îmbunătățirea serviciilor oferite persoanelor cu dizabilități și a vârstnicilor în comunitate”, a declarat Vișinel Costel Balan, director general al D.G.A.S.P.C. Giurgiu.
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul nostru, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate.