
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu aduce următoarele clarificări cu privire la incidentul petrecut în data de 27 decembrie 2025, la Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Persoane Defavorizate, incident care a făcut obiectul unor informații apărute în spațiul public.
În data menționată, la centru s-a prezentat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Giurgiu care a transportat două persoane, externate din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – secția de psihiatrie – Vadu-Lat.
S-a constatat că cele două persoane transportate nu îndeplineau condițiile de admitere prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al centrului, după cum urmează:
Având în vedere cele de mai sus, personalul aflat în serviciu a acționat în conformitate cu legislația în vigoare și cu procedurile interne, refuzul primirii celor două persoane fiind motivat exclusiv de considerente legale și de siguranță, nu de lipsa de empatie sau de responsabilitate socială.
Menționăm că decizia nu a fost una discreționară, ci a avut ca scop:
Constatăm cu regret escaladarea situației și tensiunile apărute la fața locului, însă subliniem faptul că Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu colaborează permanent cu instituțiile abilitate (Serviciul de Ambulanță, Poliția, unități medicale și alte servicii sociale) pentru identificarea celor mai bune soluții în cazurile sociale complexe.
Totodată, ne reafirmăm deschiderea pentru dialog instituțional și pentru îmbunătățirea mecanismelor de cooperare interinstituțională, astfel încât situații similare să fie gestionate eficient și în interesul tuturor persoanelor implicate.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a legii, a demnității umane și a responsabilității față de comunitate.