COMUNICAT privind aplicarea în anul 2026 a prevederilor O.U.G. nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

COMUNICAT privind aplicarea în anul 2026 a prevederilor O.U.G. nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Art. XXXVII din actul normativ publicat in Monitorul Oficial al României nr.1203/24.12.2025 prevede : „Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, drepturile acordate potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2) și art. 5 din aceeași lege nu se indexează cu rata medie anuală a inflației.” Art. XXXVIII prevede: „În anul 2026, prevederile art. 58² din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai aplică.” Totodată, având în vedere ca ordonanța de urgență prevede menținerea salariului minim brut pe țară garantat în plată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026 la nivelul de 4.050 lei lunar, cuantumul indemnizației pentru însoțitor, prevăzut la alin. (1) al art. 67 din Legea nr. 360/2023, se menține la nivelul de 2.025 lei, pentru această perioadă. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
Precizări importante despre calculul taxelor și impozitelor locale din anul 2026

Precizări importante despre calculul taxelor și impozitelor locale din anul 2026 De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Sub coordonarea prefectului Ion Ghimpețeanu, la data de 26 ianuarie 2026, la sediul Instituției Prefectului-județul Giurgiu, a avut loc ședința periodică de lucru a Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice Giurgiu.Tema ședinței a fost referitoare la noutățile legislative de interes general din domeniul taxelor și impozitelor locale, despre care a vorbit reprezentantul Direcției de Impozite și Taxe Locale Giurgiu, Andra Geantă.Aceasta a precizat că în anul 2026 creșterea valorii impozabile este de 56%, iar cota de impozit rămâne stabilă la 0,1%, nefiind modificat procentul aplicat de către Consiliul Local.Astfel, valoarea pe metru pătrat pentru locuințe standard crește de la 1.715 lei (2025) la 2.677 lei (2026), ceea ce înseamnă o mărire direct proporțională a sumei de plată pentru proprietarii persoane fizice.În ceea ce privește mecanismul de calcul al impozitului, acesta presupune înmulțirea suprafeței desfășurate (mp) cu valoarea impozabilă (lei/mp), cu coeficientul zonă (A,B,C,D) și cu cota de impozit (0,1%).Reprezentantul D.I.T.L. Giurgiu a vorbit și despre impozitul pe teren, explicând că pentru terenurile cu construcții în intravilan (Zona A) în anul 2026 valoarea este de 13.672/ha, în creștere moderată de aproximativ 5,6% față de anul 2025.Important de menționat este și faptul că pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri și teren până la data de 31 martie 2026, contribuabilii beneficiază de o reducere de 10%.În cazul impozitului auto, formula de calcul a fost schimbată radical, adăugându-se o cotă adițională de 55% de către Consiliul Local.De asemenea, spre deosebire de 2025, în anul 2026 este penalizată drastic vechimea autoturismului, indiferent de capacitatea cilindrică.Informații suplimentare despre noutățile legislative din domeniul taxelor și impozitelor locale pot fi consultate pe pagina de internet a D.I.T.L. Giurgiu – https://ditlgiurgiu.ro/La capitolul ”Discuții”, participanții la ședință au transmis că majorarea acestor taxe și impozite locale produce impact negativ asupra societății, mai ales asupra persoanelor cu venituri reduse, și că cetățenii ar trebui implicați mult mai mult în luarea unor astfel de decizii de importanță generală.La rândul său, prefectul Ion Ghimpețeanu a făcut referire la modalitatea incertă de stabilire a cotei adiționale de 55% și la sumele foarte mari pe care trebuie să le plătească proprietarii de mașini hibrid, deși acestea nu poluează: ”Această cotă trebuia gândită foarte bine de la început, în funcție de specificul județului (…) Nu înțeleg de ce pentru mașinile hibrid se plătește mult mai mult decât pentru cele normale, care poluează. Trebuie găsite echilibru și echitate pentru proprietarii mașinilor hibrid Aici este problema.” – a transmis prefectul județului Giurgiu.Nu în ultimul rând, acesta a spus că salută inițiativa primarului municipiului Giurgiu de a reduce cota de impozitare auto de la 55% la 10%, care urmează a fi supusă aprobării în ședința Consiliului Local Giurgiu din data de 29.01.2026.Sursa: Prefectura Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
Primăria Municipiului Giurgiu analizează acordarea de facilități fiscale pentru stimularea investițiilor locale

Primăria Municipiului Giurgiu analizează acordarea de facilități fiscale pentru stimularea investițiilor locale De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu are în vedere implementarea unui set de facilități fiscale destinate dezvoltatorilor și antreprenorilor care intenționează să realizeze investiții pe raza municipiului, în contextul majorării taxelor și impozitelor la nivel național. Inițiativa urmărește susținerea mediului economic local și crearea unui cadru favorabil dezvoltării investițiilor sustenabile.Conform propunerii aflate în analiză, facilitățile fiscale vor fi acordate în baza unor criterii obiective, care vizează valoarea investiției, numărul de locuri de muncă generate, precum și respectarea unei perioade minime de funcționare a activității economice în municipiul Giurgiu.Măsura are ca obiectiv principal stimularea creșterii economice locale, crearea de noi oportunități de angajare și consolidarea bazei economice a municipiului. Totodată, autoritatea publică locală își propune să încurajeze investițiile care generează un impact pozitiv pe termen mediu și lung asupra comunității.În vederea definirii cadrului de aplicare a acestor facilități, Primăria Municipiului Giurgiu va organiza dezbateri publice cu consilierii locali, precum și consultări cu reprezentanții patronatelor și ai mediului de afaceri, urmărindu-se asigurarea transparenței decizionale și a unui proces de consultare extins.Forma finală a facilităților fiscale și condițiile de acordare vor fi stabilite ulterior, în urma dialogului cu factorii implicați, prin elaborarea unui proiect de hotărâre, administrația locală urmărind identificarea celor mai eficiente soluții pentru menținerea atractivității municipiului Giurgiu ca pol de investiții, în actualul context economico-național.Sursa: Primaria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
O comună din Bihor vrea să se încălzească cu apă termală printr-un proiect de peste șapte milioane de euro. „O mână de aur”

O comună din Bihor vrea să se încălzească cu apă termală printr-un proiect de peste șapte milioane de euro. „O mână de aur” De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments După orașe, inclusiv localitățile mici din vestul țării, își arată interesul pentru încălzirea cu apă termală. Peste 10 astfel de proiecte sunt depuse pentru finanțare prin Programul de Dezvoltare Durabilă. De exemplu, o comună de la poalele Apusenilor mai are nevoie doar de fondurile europene pentru a efectua un foraj care să asigure, în timp, căldura în locuințele oamenilor. Localitatea Budureasa, din județul Bihor, are peste 1.700 de locuitori. Cei mai mulți își încălzesc casele cu lemne care s-au scumpit așa că s-au bucurat când au auzit că primăria are de gând să folosească apa geotermală. Localnic: „Foarte bine. Sută la sută mai bine ca și acuma”. Proiectul costă peste șapte milioane de euro. Aproape jumătate reprezintă forajul la 2000 de metri adâncime. Adrian Magda, primar Budureasa: „Asta-i o mână de aur pentru comunitate, adică vom ajunge la un acord public-privat, acolo va fi viitorul care va trebui să exploatăm la maxim această resursă: Să se-călzească cetățeanul, poate, pe viitor, să producă energie”. Potrivit clauzei din proiect, primii cinci ani apa termală va asigura doar încălzirea clădirilor publice: primărie, școli, grădinițe, cămin cultural sau dispensar. După această perioadă, însă: Cristian Dan, inițiatorul proiectului: „Trecem ca să ne alimentăm și gospodăriile proprii. Ar însemna civilizație”. Ionel Muțiu, specialist în exploatarea apelor geo-termale: „Vor permite exploatarea a 30, 40, poate chiar 50 de litri pe secundă. Ceea ce, la o temperatură de 60-70 de grade ar fi suficient pentru comună” Un proiect similar, de aproximativ 6 milioane de euro, a depus și primăria comunei Borș, de la granița cu Ungaria. Bathory Gheza, primar comuna Borș: „Cel puțin 50% vom reduce cheltuielile față de gaz”. Potrivit surselor din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, au fost depuse peste 25 de astfel de proiecte, la nivel de țară, dar nu toate sunt eligibile. În 2024, în Europa erau active peste 4 sute de sisteme geotermale centralizate. Câteva sunt în Oradea, Pecica și Beiuș. Sursa: Stirile Pro Tv Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
Friendly Waste a depus cerere pentru elibererarea unui nou certificat de urbanism

Friendly Waste depus cerere pentru elibererarea unui nou certificat de urbanism De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Friendly Waste, societatea care intenționează constuirea unui incinerator de deșeuri în municipiul Giurgiu, a depus o cerere pentru eliberarea unui nou certificat de urbanism, în vederea realizării lucrărilor de construire.În contextul riscurilor majore pe care un astfel de obiectiv le poate avea asupra sănătății populației și mediului, administrația locală tratează situația cu maximă responsabilitate și prudență.Primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, alături de comunitatea locală, așteaptă respectarea angajamentului public asumat de deputatul Marian Mina, exprimat la Ruse, în fața autorităților române și bulgare, privind interpelarea ministrului Sănătății pentru modificarea ordinului referitor la distanțele de protecție sanitară, eliminate anterior printr-o decizie a ministrului Alexandru Rafila.Primăria Municipiului Giurgiu va solicita instituțiilor abilitate avize noi și va relua consultarea comunității locale. În acest sens, vor fi colectate semnături atât din partea locuitorilor din zonele afectate, cât și din partea salariaților care își desfășoară activitatea în vecinătatea amplasamentului propus. De asemenea, vor fi informați prefectul, consiliul local din Ruse, precum și ministrul mediului din Bulgaria.Mulțumim și apreciem sprijinul guvernatorului regiunii Ruse, Dragomir Draganov, exprimat printr-o scrisoare oficială primită astăzi de Primăria Giurgiu, privind opoziția față de proiectul de construire a incineratorului.Administrația locală reafirmă că protejarea sănătății publice și a dreptului cetățenilor la un mediu sigur rămân priorități absolute și că va utiliza toate mijloacele legale pentru apărarea interesului comunității. În acest context, reamintim și poziția fermă a primarului din Ruse, Pencho Milkov de a se opune oricărei investiții poluatoare ce poate afecta ambele comunități dunărene, alăturându-se tuturor demersurilor pe care Primăria Giurgiu le-a realizat până în prezent.Sursa: Primaria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
I.J.J. Giurgiu continuă investițiile în energie verde

I.J.J. Giurgiu continuă investițiile în energie verde De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu continuă investițiile pentru eficientizare și independența energetică prin implementarea proiectului finanțat prin Fondul pentru Modernizare „Instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile la I.J.J. Giurgiu – punct de producție municipiul Giurgiu, strada București, nr. 57, județul Giurgiu”, cod SMIS 315926.Astăzi a fost publicat în SEAP anunțul SCN1171886 pentru achiziția prin procedură simplificată a componentei de „Furnizare de echipamente, inclusiv Proiectare și execuție, lucrări conexe”. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16.02.2026, ora 15:00. Valoarea maximă estimată a contractului este de 687.493,00 lei (fără TVA).Informații suplimentare se regăsesc în link-ul anunțului: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100235791. Fondul pentru Modernizare este un nou instrument de finanțare care sprijină obiectivele Pactului Ecologic European, facilitând tranziția echitabilă către o economie verde în zece state membre cu venituri mai reduse. Proiectul, aflat în implementare, urmărește instalarea unei centrale fotovoltaice de 0,149 MW pentru asigurarea consumului propriu al Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu. Sistemul de panouri fotovoltaice va fi amplasat la sol, în incinta unității din municipiul Giurgiu, șoseaua București nr. 57. Sursa: IJJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
Zeci de sesizări la 991 din cauza înghețului

Zeci de sesizări la 991 din cauza înghețului De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Deși am tras numeroase semnale de alarmă cu privire la efectele înghețului asupra apometrelor, robineților și a căminelor neizolate, numărul mare de sesizări înregistrate la Dispecerat ne arată că încă sunt persoane care nu iau în serios sfaturile specialiștilor.De la începutul lunii ianuarie și până în prezent, zeci de apeluri au sesizat apometre sparte, robineți defecți sau sparți, branșamente cu probleme.Toate aceste avarii care impun prezența echipelor în teren, generează costuri și din partea companiei, dar și din partea abonaților.Pentru evitarea unor asftel de situații recomandăm luarea tuturor măsurilor necesare pentru preîntâmpinarea neajunsurilor legate de riscul de îngheț al instalațiilor și amenajărilor aferente alimentării cu apă.Iarna nu e dusă, așa că oricând ne putem aștepta la un nou episod de ger și cum prevenția e mai bună decât reparația, încă mai e timp pentru diminuarea la minimum a neplăcerile cauzate de aceste situaţii.Sursa: Apa Service Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit, aseară, într-o casă din Mihăilești

Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit, aseară, într-o casă din Mihăilești De interes public Buzica Alexandra 26 ianuarie 2026 No Comments Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit, aseară, într-o casă din Mihăilești. Flăcările se manifestau atât în interior, cât și la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești, Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Bolintin Deal, cu patru autospeciale de stingere, o ambulanță SAJ și un echipaj de poliție. Deoarece existau informații că bărbatul ar putea fi într-una dintre încăperi, concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare, care au pătruns în locuință pentru verificarea tuturor spațiilor. Accesul în fiecare cameră a fost îngreunat de flăcări și de fumul dens, care reducea vizibilitatea. Din nefericire, bărbatul a fost găsit într-una dintre camerele afectate de incendiu, fiind constatat decesul acestuia. Cel mai probabil, tragedia s-a produs din cauza unui aparat de încălzire fără acumulare de căldură, amplasat în apropierea materialelor combustibile. Pentru prevenirea unor astfel de cazuri, recomandăm cetățenilor să utilizeze aparatele termice în conformitate cu instrucțiunile producătorului, să le amplaseze la o distanță corespunzătoare față de materialele combustibile și să se asigure că acestea sunt așezate pe suprafețe stabile. Totodată, este important ca aceste aparate să nu fie lăsate nesupravegheate pe durata funcționării, să fie deconectate de la sursa de alimentare atunci când nu sunt utilizate și să nu fie folosite în apropierea textilelor, mobilierului sau altor obiecte inflamabile. Sursa: ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
COMUNICAT privind aplicarea în anul 2026 a prevederilor Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare

COMUNICAT privind aplicarea în anul 2026 a prevederilor Legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare De interes public Buzica Alexandra 23 ianuarie 2026 No Comments Potrivit art. XXV din Legea nr. 141/2025, în anul 2026, se mențin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2025: indemnizațiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare; indemnizațiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; indemnizația prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, republicată; indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare; ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cu modificările ulterioare. La art. XXX alin. (1), (2), (4), (5), (6) și (7) din Legea nr. 141/2025 se stipulează: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. V din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu nu se actualizează. (2) În anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii pentru grefieri și alte categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației. (4) Prin derogare de la prevederile art. 42⁵ din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației. (5) Prin derogare de la prevederile art. 73¹ alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației. (6) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu și pensiile de urmaș stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației. (7) Prin derogare de la prevederile art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.” Conform art. XXXVII din Legea nr. 141/2025, „Drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și g) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru copiii prevăzuți la art. 3¹ alin. (1) din aceeași ordonanță se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2027.” Prin urmare, atât indemnizația lunară, cât și facilitățile (asistență medicală gratuită, transport urban, etc.) se vor acorda începând cu data de 1 ianuarie 2027. La art. XXXI alin. (1) și (2) din Legea nr. 141/2025 se precizează: „(1) În anul 2026 valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se menține la nivel de 81 lei. 2) Prevederile art. 84 alin. (3)–(5), (7) și (8) din Legea nr. 360/2023 se aplică începând cu anul 2027.” Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025
11 cetățeni din Maroc depistați ascunși într-o autoutilitară de către polițiștii de frontieră

11 cetățeni din Maroc depistați ascunși într-o autoutilitară de către polițiștii de frontieră De interes public Buzica Alexandra 23 ianuarie 2026 No Comments Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Calafat, în cooperare cu polițiștii de frontieră bulgari, au depistat mai mulți cetățeni străini ascunși într-un mijloc de transport, în urma unui control efectuat în zona de competență. În data de 23.01.2026, în jurul orei 03.00, în parcarea din proximitatea Stației de Taxare a Podului Calafat-Vidin, pe sensul de mers Bulgaria-România, polițiștii de frontieră români și bulgari, acționând în baza analizei de risc, au selectat pentru control o autoutilitară înmatriculată în Cehia, condusă de un cetățean ucrainean. Conform documentelor de transport, aceasta transporta paleți cu materiale plastice, pe ruta Bulgaria-Ungaria, având aplicat un sigiliu de către firma transportatoare. În urma controlului efectuat cu sonda CO2 care măsoară nivelul de dioxid de carbon, polițiștii de frontieră au constatat o creștere a nivelului de gaze, motiv pentru care s-a procedat la ruperea sigiliului și deschiderea compartimentului de marfă. În interior au fost descoperite 11 persoane, care au declarat că sunt cetățeni marocani, având asupra lor cărți de înregistrare pentru refugiați, eliberate de către autoritățile bulgare. În cadrul verificărilor, șoferul mijlocului de transport a declarat că a primit suma de 300 de euro de la o persoană de cetățenie ucraineană, pentru a transporta persoanele respective din Sofia (Bulgaria) până în Ungaria. Totodată, cetățenii marocani au declarat că au plătit 3.000 de euro fiecare unei persoane de cetățenie ucraineană, pentru a-i ajuta să ajungă în Ungaria. Persoanele depistate, șoferul autoutilitarei și mijlocul de transport au fost preluate de către autoritățile bulgare, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare, conform competențelor legale. După aderarea completă a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze pe baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea granițelor țării. De asemenea, competența în gestionarea migrației ilegale rămâne la nivel național, pentru o gestionare eficientă a acestui tip de infracționalitate. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025