Un deținut de la Penitenciarul Giurgiu a fost găsit spânzurat în camera de detenție!

Un deținut de la Penitenciarul Giurgiu a fost găsit spânzurat în camera de detenție! De interes public Buzica Alexandra 4 decembrie 2025 No Comments În data de 02.12.2025, în jurul orei 11:50, în timpul operațiunii de distribuire a mesei de prânz, persoana privată de libertate C.N., în vârstă de 55 de ani, aflată în executarea pedepsei în regim de maximă siguranță, a fost descoperită în camera de deținere cu un șnur improvizat legat de grilajul ușii și înfășurat în jurul gâtului. Imediat au fost alertate serviciile medicale ale penitenciarului și a fost solicitată intervenția unui echipaj de urgență prin apelarea Serviciului Unic Național pentru Apeluri de Urgență 112. În ciuda eforturilor susținute de resuscitare efectuate de personalul medical specializat, din păcate, la ora 12:35 s-a constatat decesul persoanei în cauză.În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea familiei deținutului, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate și a Poliției Municipiului Giurgiu. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

POLIȚIȘTII GIURGIUVENI, PRINTRE PREȘCOLARI

POLIȚIȘTII GIURGIUVENI, PRINTRE PREȘCOLARI De interes public Buzica Alexandra 4 decembrie 2025 No Comments Polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități cu caracter informativ – preventiv la Grădinița cu Program Prelungit „Top Kinder”, din municipiul Giurgiu, având ca teme respectarea regulilor de circulație și prevenirea violenței. Preșcolarii au fost informați despre regulile de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni sau de pasageri în autoturisme, precum și despre consecințele încălcării acestora. De asemenea, le-au fost prezentate formele de manifestare a violenței specifice vârstei preșcolare și modalitățile de prevenire a comportamentelor antisociale. Cei mici au participat activ, au adresat întrebări și au primit ecusoane de „polițist junior”. În semn de apreciere față de vizita polițiștilor, copiii au cantat și au recitat poezii. La activitate au participat aproximativ 50 de preșcolari și 5 cadre didactice. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Secretarii generali ai U.A.T-urilor din județul Giurgiu, în ședință de lucru împreună cu reprezentanți ai Prefecturii

Secretarii generali ai U.A.T-urilor din județul Giurgiu, în ședință de lucru împreună cu reprezentanți ai Prefecturii De interes public Buzica Alexandra 4 decembrie 2025 No Comments Astăzi, 04.12.2025, reprezentanți ai Instituției Prefectului-Județul Giurgiu s-au întâlnit cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județ într-o ședință de lucru. Principala temă de discuție a ședinței condusă de Prefectul Județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu a vizat legalitatea actelor administrative emise/adoptate de autoritățile administrației publice locale din județul nostru.În cadrul întâlnirii au fost prezentate modificări legislative de dată recentă, soluții de îmbunătățire și eficientizare în relațiile cu cetățenii, fiind totodată dezbătute principalele probleme identificate în verificarea legalității actelor administrative comunicate de secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale. Temele abordate au vizat multiple domenii de activitate, astfel:funcționarea consiliului local și gestionarea procedurilor de către secretarul general ;respectarea termenului de comunicare a actelor administrative, prevăzut de art. 197 din O.UG.57/2019 privind Codul administrativ;respectarea prevederilor Legii 52/2003 republicată privind transparența decizionalărespectarea prevederilor Legii 24/2000 republicată privind normele de tehnică legislativă. S-a adus în discuție modalitatea de întocmire a actelor administrative precum și semnarea acestora în anumite situații, respectiv semnarea cu “pentru” atât a actelor administrative cât și a documentelor care însoțesc respectivele acte administrative;justificarea urgenței convocării ședinței extraordinare de îndată, respectându-se prevederile art. 134 alin. 4 din O.U.G. nr. 57/2019.funcționarea site-urilor primăriilor, postarea informațiilor publice obligatorii conform legii și actualizarea continuă a datelor din siterespectarea prevederilor legislației privind urbanismul, la adoptarea hotărârilor ce au ca obiect aprobarea planurilor urbanistice zonale, sau de detaliu, în sensul ca actul administrativ adoptat să conțină elementele obligatorii și să fie însoțit de toate documentele prevăzute de legislația în vigoare.respectarea prevederilor legale privind elaborarea hotărârilor de consiliu local având ca obiect trecerea din domeniul public în domeniul privat.De asemenea au fost puse în discuție problemele sesizate în analiza activității secretarilor , precum:întocmirea superficială a rapoartelor și referatelor de aprobare care stau la baza dispozițiilor și hotărârilor de consiliu pentru a putea fi argumentate în ceea ce privește legalitatea și oportunitatea;întârzieri în răspunsurile la circularele și situațiile transmise de către Instituția Prefectului;actualizarea deficitară a Monitoarelor Oficiale locale.Și de această dată, Prefectul Ion Ghimpețeanu a solicitat insistent secretarilor de primării să acorde o atenție sporită solicitărilor cetățenilor și să înlesnească obținerea documentelor pe care aceștia le solicită U.A.t-urilor.Ședința de lucru s-a desfășurat cu participarea majorității secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Giurgiu. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Distincții acordate cu ocazia Zilei Naționale a României

Distincții acordate cu ocazia Zilei Naționale a României De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments Astăzi, în cadrul evenimentului organizat de Ministerul Afacerilor Interne, desfășurat în contextul Zilei Naționale a României, trei colegi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au fost premiați cu plachete și embleme de onoare, în semn de recunoaștere pentru profesionalismul, dedicarea și rezultatele remarcabile obținute în activitatea desfășurată.La ceremonie, viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, a subliniat importanța M.A.I ca „stâlp de susținere” al României și rolul fiecărui angajat care contribuie, prin muncă și responsabilitate, la siguranța cetățenilor și protejarea frontierelor țării.Discursul a evidențiat importanța profesionalismului, a spiritului de echipă și a respectării valorilor care stau la baza activității MAI.Suntem mândri de colegii noștri și de modul în care reprezintă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu!Felicitări pentru distincțiile primite!Mulțumim tuturor celor care, zi de zi, contribuie la consolidarea siguranței și încrederii în Poliția de Frontieră Română.La mulți ani, România! La mulți ani tuturor celor care poartă cu mândrie uniforma!Sursa: ITPF Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Astăzi se finalizează lucrările de așternere a stratului de uzură pe strada 23 August

Astăzi se finalizează lucrările de așternere a stratului de uzură pe strada 23 August De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, continuă în oraș. MIDA DRUM CONSTRUCT a anunțat că astăzi se încheie activitatea de așternere a stratului de uzură pe strada 23 August, etapă importantă în procesul de reabilitare a carosabilului.Începând din data de 5 decembrie 2025, echipele de muncitori se vor muta pe strada Uzinei, unde lucrările de așternere a stratului de uzură vor fi executate în două etape, în funcție de condițiile meteorologice.Pe durata desfășurării lucrărilor de pe strada Uzinei, traficul rutier va fi restricționat în intervalul orar 08:00–18:00. Autoritățile recomandă șoferilor să evite zona și să folosească rute alternative.Sursa: Primaria Municipiului Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Manifestări în avans la Vărăști pentru ziua de 1 Decembrie

Manifestări în avans la Vărăști pentru ziua de 1 Decembrie De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Serviciul Educație din Penitenciarul Giurgiu a organizat o vizită în comunitate la Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, activitate desfășurată pentru a marca Ziua Națională a României

Serviciul Educație din Penitenciarul Giurgiu a organizat o vizită în comunitate la Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, activitate desfășurată pentru a marca Ziua Națională a României De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments În data de 02.12.2025, Serviciul Educație din Penitenciarul Giurgiu a organizat o vizită în comunitate la Muzeul Județean „Teohari Antonescu” din Giurgiu, activitate desfășurată pentru a marca Ziua Națională a României.Scopul acțiunii l-a reprezentat exersarea de către persoanele private de libertate, în cadrul comunităţii locale, a unor conduite care să faciliteze dezvoltarea personală şi reintegrarea socială.La această activitate au participat deținuți din cadrul regimului închis.Demersul a constituit un pas important în dezvoltarea unui cadru favorabil de petrecere a timpului liber precum și în amplificarea capacităţii de relaţionare pozitivă în grup.Pe această cale, Penitenciarul Giurgiu dorește să mulțumească conducerii Muzeului Județean „Teohari Antonescu” și să asigure instituțiile colaboratoare de disponibilitate și deschidere în vederea unei colaborări eficiente, precum și de sprijinirea oricărui demers care contribuie la îmbunătățirea condițiilor și oportunităților de reintegragre socială a persoanelor private de libertate. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Anunț important pentru părinți și pentru copiii care merg la colindat

Anunț important pentru părinți și pentru copiii care merg la colindat De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments Dragi locuitori ai satelor Adunații Copăceni, Varlam și Mogoșești,vă informăm că începând cu acest an se schimbă tradiția legată de colindat.Colindatul va avea loc în seara de 23 decembrie, începând cu ora 19:00.Această schimbare este necesară deoarece tradiția veche s-a format într-o perioadă în care:oamenii se culcau devreme, în jurul orei 20:00;nu existau mijloace moderne de comunicare;ritmul de viață era diferit, iar gospodăriile erau active de dimineața devreme.Astăzi, mulți locuitori pleacă dimineața la serviciu, iar colindătorii nu îi găsesc acasă în prima parte a zilei.De aceea, stabilirea colindatului în seara de 23 decembrie, de la ora 19:00, le permite tuturor oamenilor să fie acasă după serviciu și astfel să poată primi colindătorii.Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru dorința de a păstra tradițiile vii și adaptate la realitatea de azi!Să ne bucurăm împreună de colind și de spiritul Crăciunului!Sursa: Facebook/Dan Rusu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Vizită importantă la Primăria Giurgiu

Vizită importantă la Primăria Giurgiu De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments O vizită introductivă pe care a catalogat-o extrem de utilă și benefică, prin care a dorit să cunoscă direct de la sursă situația economică, provocările și oportunitățile din zona de investiții, a fost efectuată astăzi, la Primăria Girugiu, de către directorul pentru diplomații economice, Bo O`Shea, din cadrul Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti, la circa cinci luni de la numirea sa pe post.Oficialul a fost primit de către primarul Adrian Anghelescu și de viceprimarul Ionel Muscalu, ambii reușind să contureze un tablou real în care se află municipiul Giurgiu, în actualul context național și evident, European. Edilul șef i-a vorbit lui Bo O`Shea despre profilul economic al orașului, situația legată de fostele platforme industriale, lipsa infrastucturii și care sunt principalele surse de finanțare ale proiectelor derulate în ultimii ani, respectiv despre dependența de banii europeni și naționali, când vine vorba despre dezvoltare. Lipsa unui buget local pentru dezvoltare și situația financiară deobebit de grea a fost de asemenea adusă pe masa discuțiilor, în apropiere directă cu nevoia de a atrage investitori care să dezvolte aici afaceri cu și pentru giurgiuveni.Întâlnirea a cuprins și o parte practică, aceea a prezentării posibilelor facilități pe care Giurgiu le poate oferi, a avantajelor pozitionării orașului, dar și a indicării zonelor optime de dezvoltare a unor parteneriate.Ionel Muscalu a avut de asemenea o intervenție consistentă în zona relațiilor dintre România și Marea Britanie, încă de la începutul secolului al XIX și până în prezent, cu participarea Primăriei Giurgiu la Local Government Forum 2025, organizat de Ambasada Marii Britanii la București. Acesta a punctat, de asemenea, relația de parteneriat cu vecinii bulgari, dar și un posibil parteneriat trilateral cu o entitate din Marea Britanie prin care să fie dezvoltate proiecte și investii.Directorul pentru diplomații economice, Bo O`Shea s-a aratat interesat de prioritățile și oportunitățile prezentate de administrația locală pe care a declarat că le va prezenta la departamenrtul de business si comerț din cadrul Ambasadei.Vizita a continuat apoi la Consiliul Județean Giurgiu și la Instituția Prefectului Giurgiu.Sursa: Primaria Municipiului Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025

Centrul militar județean Giurgiu continua campania de promovare a ofertei educaționale a colegiilor naționale militare, în școlile gimnaziale de pe raza județului Giurgiu

Centrul militar județean Giurgiu continua campania de promovare a ofertei educaționale a colegiilor naționale militare, în școlile gimnaziale de pe raza județului Giurgiu De interes public Buzica Alexandra 3 decembrie 2025 No Comments În aceste zile, ne bucurăm să fim alături de elevii de gimnaziu, cărora le prezentăm ce înseamnă viața de elev într-un colegiu militar — un drum plin de provocări frumoase, prietenii puternice și multe oportunități de dezvoltare personală și profesională. Dacă visezi la o carieră în uniformă sau pur și simplu vrei să afli mai multe despre această lume aparte, te așteptăm să ne cunoști!Împreună descoperim ce înseamnă curajul, disciplina și respectul — valori care formează caractere puternice.Sursa: Facebook/Centrul Militar Județean Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE De interes public Social Directorul general a efectuat în ultima perioadă o serie de vizite de lucru în centrele destinate persoanelor adulte cu dizabilități din Giurgiu, Oinacu și Tântava 30 noiembrie 2025 De interes public Social Pompierii,tot mai solicitați 3 octombrie 2025 De interes public Social O nouă sesiune de admitere la școlile militare de subofițeri 3 octombrie 2025 De interes public Social Investitorul Vladimir Cohn confirmă: fabrica de hârtie din Giurgiu va fi inaugurată în 2026 3 octombrie 2025 Social România se mișcă prin artă și incluziune: Asociația Spune Da Vieții câștigă grantul Fundației Dacia pentru România 18 septembrie 2025 Social Pregătiți pentru începerea noului an școlar 5 septembrie 2025