Centrele Comunitare Integrate județene, în Strategia de incluziune a minorității rome pentru perioada 2022-2027

Centrele Comunitare Integrate județene, în Strategia de incluziune a minorității rome pentru perioada 2022-2027 Social Buzica Alexandra 29 iulie 2025 No Comments Astăzi, 29 iulie, la sediul Instituției Prefectului- Județul Giurgiu, a avut loc şedința Grupului de Lucru Mixt pentru Romi al judeţului Giurgiu, condusă de prefectul Ion Ghimpeţeanu.Principala temă de discuție a acestei întâlniri a fost monitorizarea stadiului de implementare a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027.Legat de acest subiect, presedintele Partidei romilor-județul Giurgiu, Marius Ursaru, a ținut să precizeze faptul că se lucrează la implementarea Centrelor Comunitare integrate în județ.Acesta a ținut să mulțumească Consiliului Județean, Prefecturii Giurgiu și primarilor din teritoriu, care au înțeles importanța acestor centre pentru îmbunătățirea situației cetățenilor de etnie rromă. Este vorba despre un proiect 100% Partida Romilor Pro-Europa.În cadrul acestei ședinței, Marius Ursaru a cerut ajutorul prefectulului județului Giurgiu pentru înlesnirea dialogului cu Primăria municipiului Giurgiu. Acesta i-a adus la cunoștință prefectului Ion Ghimpețeanu că nu este susținut de primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, în implementarea acestor centre în municipiu, spunând ca edilul este interesat de această comunitate doar în scop electoral.Grupul de Lucru Mixt pentru Romi al judeţului Giurgiu vrea reprezentare în Consiliul Local Municipal”Noi am facut o solicitare să mergem să discutam cu domnul primar, însă dânsul, tind să cred, și n-o spun cu răutate, o spun exact ca atare, este prieten cu comunitatea de romi doar în pragul alegerilor. (…) Domnul primar al municipiului Giurgiu parcă nu vede că există comunitatea de romi. Strict problemele legate de romi lasă de dorit și cred că știti, la nivel de municipiu, de acolo se dă ora exactă. Dacă noi venim cu fel de fel de propuneri, probabil temerea dumnealui este că dacă vin cei care coordonează comunitățile de romi, probabil cer. Noi n-am facut niciodată lucrul acesta de când este dumnealui primar. Soluțiile de bugetat au venit tot din partea noastră .”Președintele Partidei Romilor – filiala Giurgiu i-a mai adus la cunoștință prefectului Ion Ghimpețeanu că își dorește participarea la ședințele Consiliului Local, însă cererea îi este sistematic refuzată.”Nu înteleg de ce, dacă noi dorim să luăm parte la ședintele de Consiliu Local, care sunt publice, noi am primit o hârtie că nu avem ce să căutăm . Ne spun că nu sunt probleme legate de comunitatea de romi. Am facut inclusiv solicitare pentru a avea expertul local în cadrul Directiei de Asistenta Socială și cel puțin ca unul din consilierii lui să fie de la noi. Se impune să existe un reprezentant al comunității de romi.” – a mai adăugat acesta, menționând că postul lipsește și din cadrul Biroul Judetean pentru Romi, iar comunitatea de romi este semnificativă în județ și se impune ca acest loc să fie ocupat.Ion Ghimpețeanu a dat asigurări că va încerca o abordare cu primarul municipiului Giurgiu pe această temă. Pentru a urgenta medierea părților, imediat după ședință, prefectul județului l-a invitat în biroul său pe președintele filialei județene Giurgiu a Partidei Romilor, pentru a purta discuții telefonice și pentru stabilirea unor întâlniri de lucru cu primarul ori unul dintre viceprimarii municipiului, pentru rezolvarea acestei situații.Scoala profesională nu e „bau-baul” învățământului românescUn alt subiect adus în discuție de prefectul județului Giurgiu în cadrul aceleași sedinte a fost cel legat de învățământul dual. Adresată atât comunității rome, cât și celor care doresc să practice o meserie, conform unei calificări în domeniu, această formă de învățământ a devenit o opțiune reală tot mai demnă de luat in seamă, în urma discuțiilor ample cu părinții.”Nivelul de competențe și orientarea socio-profesională, unde primordială este familia, reprezintă punctul de plecare al acestor discuții. Vin copiii să se înscrie la invățământul dual, în urma unei campanii și a unei popularizări mai accentuate. Am reușit să inserăm ideea că omul potrivit la locul potrivit e mai bine decât orice.” – a precizat Ion Ghimpețeanu.”Pentru o corectă integrare socială și profesională, cu șanse reale pe piața muncii, nu trebuie să mai fie repetate greșelile din trecut. Liceele nu ar mai trebui să producă absolvenți fără diplomă de bacalaureat „, a mai subliniat Ion Ghimpețeanu. ”Cei ce au încercat de 7-8 ori să ia examenul de bac, nu îl vor mai lua niciodată și, din păcate ,sunt ai nimănui. Cine termină liceul fără o diplomă de bacalaureat nu poate merge să muncească undeva, calificat. Școala profesională nu e bau-baul învățământului românesc. Societatea fierbe Încrâncenările majore sunt cauzate de carențele de educație. Toate se raportează la educație. Chiar și sănătatea. Un individ educat ştie să-și păstreze și sănătatea”.Pe Plaja de la Gostinu s-a dragat ilegal. Vor fi măsuri drastice de prevenire a accidentelorCum subiectul cel mai fierbinte al acestor zile este cel legat de tragedia petrecută la Plaja neamenajată de la Gostinu, s-a pus în discuție viața și siguranța cetățenilor care aleg ca mod de petrecere a timpului liber plaje neamenajate și periculoase.”Sunt terase care funcționează, iar în spatele acestora consumatorii își fac nevoile. Instituția Prefectului nu poate să închidă această plajă, însă am avut întâlniri cu persoane abilitate să ia măsuri drastice, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Ce căuta mămica cu copilul in brate? Oamenii au dragat acolo ilegal şi s-au creat cratere. Trebuia îngrădite acele cratere și puse panouri de avertizare. Aceste cratere, în apa mică, fac un curent turbional. Cei doi tineri au fost trași de apă ca niște dopuri. Apele Romane este prima instituție care trebuie să ia masuri drastice”, a mai spus prefectul judetului, la finalul acestei ședinte.Sursa : Prefectura Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Centrele Comunitare Integrate județene, în Strategia de incluziune a minorității rome pentru perioada 2022-2027 29 iulie 2025 Social Doi șoferi turci arestați pentru trafic de migranți 29 iulie 2025 Social Urmărit internațional, depistat de polițiștii giurgiuveni 29 iulie 2025 Social

Doi șoferi turci arestați pentru trafic de migranți

Doi șoferi turci arestați pentru trafic de migranți Social Buzica Alexandra 29 iulie 2025 No Comments  În data de 27 iulie 2025, în jurul orei 02:20, în cadrul unei acțiuni de tip Blitz, polițiștii de frontieră giurgiuveni, în colaborare cu cei bulgari, au oprit pe DN 5, pentru control, un autocar înmatriculat în Turcia, care circula pe ruta Turcia–Germania. La volanul autocarului se afla un cetățean turc, însoțit de un șofer de rezervă. În urma verificării mijlocului de transport, în compartimentul de odihnă al șoferilor, polițiștii au identificat un loc special amenajat, în care se aflau ascunse două persoane de sex masculin, în vârstă de 47 de ani, respectiv 58 de ani. Persoanele în cauză nu dețineau documente de călătorie și nu îndeplineau condițiile legale de intrare în România. Având în vedere cele constatate, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți și trecere frauduloasă a frontierei de stat, conform prevederilor Codului Penal, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet. Cei doi migranți precum și mijlocul de transport utilizat au fost predați autorităților de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor. Ulterior, la data de 28 iulie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de cei doi șoferi turci, cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți. Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu autoritățile de frontieră din Bulgaria și în sistem integrat cu celelalte autorităţi ale statului român, aplică măsurile compensatorii, conform normelor Schengen, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere. Sursa : ITPF Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Doi șoferi turci arestați pentru trafic de migranți 29 iulie 2025 Social Urmărit internațional, depistat de polițiștii giurgiuveni 29 iulie 2025 Social Peste 1100 bilete de tratament au fost repartizate Casei Județene de Pensii Giurgiu, până la această dată 28 iulie 2025 Social Strada Gării intră în reabilitare 28 iulie 2025 Social Gara și o bază de recepție a cerealelor – protejate de flăcări 28 iulie 2025 Social Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte 28 iulie 2025

Urmărit internațional, depistat de polițiștii giurgiuveni

Urmărit internațional, depistat de polițiștii giurgiuveni Social Buzica Alexandra 29 iulie 2025 No Comments La data de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acţiune pe linia persoanelor urmărite, în municipiul Giurgiu, ocazie cu care au depistat un bărbat, de 35 ani, din aceeași localitate, urmărit internațional. Pe numele persoanei în cauză autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea a două infracțiuni de înșelăciune. În baza mandatului, persoana urmarită a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reţinerea acesteia. Bărbatul în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul D.G.P.M.B. Sursa : IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Urmărit internațional, depistat de polițiștii giurgiuveni 29 iulie 2025 Social Peste 1100 bilete de tratament au fost repartizate Casei Județene de Pensii Giurgiu, până la această dată 28 iulie 2025 Social Strada Gării intră în reabilitare 28 iulie 2025 Social Gara și o bază de recepție a cerealelor – protejate de flăcări 28 iulie 2025 Social Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte 28 iulie 2025 Social Ziua Națională a Ambulanței din România 28 iulie 2025

Peste 1100 bilete de tratament au fost repartizate Casei Județene de Pensii Giurgiu, până la această dată

Peste 1100 bilete de tratament au fost repartizate Casei Județene de Pensii Giurgiu, până la această dată Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments Informarea privind categoriile de beneficiari și criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear în anul 2025 a fost tema de dezbatere a ședinței de lucru a Comitetului județean consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice Giurgiu., care s-a desfășurat luni, 28 iulie la sediul Instituției Prefectului, Județul Giurgiu.În cadrul ședinței, condusă de prefectul Județului, Ion Ghimpețeanu, Directorul Executiv al Casei de Pensii Giurgiu, Cătălin Marian Dumitru a prezentat situația și criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear pentru anul 2025, prin sistemul organizat si administrat de Casa Națională de Pensii Publice.Biletele de tratament, repartizate Casei Judetene de Pensii Giurgiu, pe stațiuni și serii, se alocă fiecarui beneficiar, centralizat, de către Casa Națională de Pensii Publice, pe baza criteriilor legale aprobate anual .Astfela) Pot beneficia de tratament balnear, persoanele care indeplinesc aceste criterii legale https://www.cnpp.ro/criterii-acordare-bilete-de-tratamentb) Biletele de tratament balnear se acorda beneficiarilor prin aplicatia informatica SPA detinuta de CNPP, în ordinea de ierarhizare a punctajelor cererilor prin care se solicita bilete de tratament balnear, în limita locurilor repartizate pe serii, stațiuni și unități de cazare.c) Punctajul fiecarei cereri rezulta din aplicarea criteriilor specifice, în functie de calitatea beneficiarului, dupa cum urmeaza:daca a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani;Pentru a putea puncta acest criteriu specific, respectiv “dacă solicitantul a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani”, în funcție de data prezentării în stațiune înscriși în biletul de tratament balnear, anul calendaristic se împarte în:sezon – în perioada 15 mai -31 august a fiecărui an,extrasezon – în celelalte perioade ale anului.categoria de pensie a beneficiarului,cuantumul total brut al drepturilor de pensie,nivelul venitului brut lunar realizat, respectiv al venitului lunar asigurat sau al venitului lunar ales, care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale,Cuantumul veniturilor realizate ( cuantumul total brut al drepturilor de pensie + drepturi bănesti prevazute de legi speciale + castig brut de natură salarială realizat + venit asigurat sau venit lunar ales pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale conform evidențelor casei teritoriale de pensii),gradul de handicap al solicitantului (în cazul persoanelor cu handicap),pentru soțul/soția asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public, conform prevederilor art.109 alin.(6) din Legea nr.360/2023 punctajul acordat este 0.d) Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratamentbalnear, în functie de criteriile specifice, în limita repartiției, pe serii, stațiuni sau unități de cazare se realizeaza astfel:Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecarei cereri;Punctajul aferent fiecărei cereri este obținut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte, raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă;Dacă, în urma calculării punctajului în aplicatia SPA, mai multe cereri au același punctaj, ele se ordonează decrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii 2 ani. Dacă după aceasta etapă, mai multe cereri au aceleași punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit. Dacă și după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu aceleași punctaj final, atunci persoanele se ordonează după numărul cererii, având prioritate cererea cu numărul cel mai mic.În cazul cererilor depuse de soț și soție care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabilește ca medie a punctajelor individuale.În cazul cererilor depuse de părinți și copii beneficiari de pensie de urmaș care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizarii se stabilește ca medie a punctajelor individuale;În cazul cererilor depuse de două persoane care merg împreuna la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabilește ca medie a punctajelor individuale;În cazul cererii depuse de însoțitorul pensionarului de invaliditate gradul I sau însoțitorul persoanei cu handicap grav, care are dreptul la asistent personal, sau a optat pentru indemnizația lunară pentru însoțitor, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării cererii este egal cu punctajul acordat pensionarului de invaliditate gradul I sau al persoanei cu handicap grav.Biletele de tratament se acordă individual.În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear, indiferent dacă este cu plata unei contribuții sau gratuit.În cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie.În cazul salariaților, care au în luna anterioară celei în care se efectuează repartiția, venitul lunar mai mic sau egal cu câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2025, cuantumul contribuției este 50% din pretul biletului.Cei al caror venit depaseste câstigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, achită pretul integral al biletului, care este în jur de 2900 lei .Numărul total al biletelor de tratament care se acordă gratuit nu poate depăși 15% din numărul biletelor contractate. Numărul total al biletelor acordate gratuit se împarte pe serii.În situația neridicării biletului de tratament, repartizat potrivit actualelor criterii, pentru o serie, solicitantul mai poate obține un alt bilet de tratament doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.Până la aceasta data, la nivelul Casei Județene de Pensii Giurgiu, au fost depuse 1684 cereri pentru bilete de tratament balnear, majoritatea solicitărilor fiind pentru perioada de sezon: mai – septembrie 2025.Pentru anul 2025, până în prezent, Casei Județene de Pensii Giurgiu, i s-au repartizat 1141 bilete de tratament (aferente celor 18 serii a 16 zile) în unitățile de tratament din proprietatea Casei Nationale de Pensii Publice- Sucursale ale Societatii de Tratament Balnear si Recuperare a Capacității de Muncă(TBRCM) și în unitățile de tratament balnear apartinând celorlalte societăți cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat contracte de prestări servicii de tratament balnear.În primele 10 serii ale anului 2025, din totalul celor 859 bilete

Strada Gării intră în reabilitare

Strada Gării intră în reabilitare Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments Începând de mâine, 29 iulie 2025, Primăria municipiului Giurgiu prin societatea Giurgiu Construcții Edilitare demarează lucrările de reabilitare a străzii Gării (tronson cuprins între sensul giratoriu de la autogară și CEC Bank). Lucrările vor fi efecuate la nivelul părții carosabile, dar și la trotuare, fiind înlocuit pavajul spart și reparate rigolele. Lucrările de reabilitare vor dura maxim o lună și jumătate, perioadă în care, zilnic, începând de mâine, traficul rutier va fi restricționat în intervalul orar 06:00 – 14:00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm șoferii să folosească rute ocolitoare. Primăria Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Strada Gării intră în reabilitare 28 iulie 2025 Social Gara și o bază de recepție a cerealelor – protejate de flăcări 28 iulie 2025 Social Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte 28 iulie 2025 Social Ziua Națională a Ambulanței din România 28 iulie 2025 Social Bronz pentru România! 28 iulie 2025 Social Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri 28 iulie 2025

Gara și o bază de recepție a cerealelor – protejate de flăcări

Gara și o bază de recepție a cerealelor – protejate de flăcări Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol gara din localitatea Vadu Lat și o bază de recepție a cerealelor, ieri după-amiază. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ cinci ha de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, deșeuri menajere, circa 80 ha de miriște și în jur de 40 de traverse din lemn. Datorită intervenției pompierilor, incendiul a fost lichidat înainte să se extindă la o clădire a gării, la un utilaj folosit pentru repararea / înlocuirea șinelor de cale ferată și la baza de recepție a cerealelor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise. Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie. Facem apel către cetățeni să manifeste responsabilitate și să respecte regulile privind utilizarea focului deschis. În caz de urgență, trebuie apelat în cel mai scurt timp numărul unic 112 pentru intervenția promptă a pompierilor. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play. Sursa : ISU Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Gara și o bază de recepție a cerealelor – protejate de flăcări 28 iulie 2025 Social Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte 28 iulie 2025 Social Ziua Națională a Ambulanței din România 28 iulie 2025 Social Bronz pentru România! 28 iulie 2025 Social Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri 28 iulie 2025 Social Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol o locuință și culturi agricole 26 iulie 2025

Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte

Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments Din această noapte de la ora 22:00, până mâine dimineață la ora 10:00, în județul Giurgiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni (1-2 cm), intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50-70 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30-40 l/mp. Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operațional al ISU Giurgiu. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor. Pentru a preveni inundațiile, trebuie curățate din timp șanțurile și rigolele de scurgere, care permit evacuarea apelor pluviale. De asemenea, gunoaiele menajere sau resturile vegetale nu trebuie aruncate în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei. Pe timpul acestei atenționări, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți; nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate; parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate; nu atingeți firele căzute la pământ. În condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate etc. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.   Compartimentul Informare și Relații Publice Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte 28 iulie 2025 Social Ziua Națională a Ambulanței din România 28 iulie 2025 Social Bronz pentru România! 28 iulie 2025 Social Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri 28 iulie 2025 Social Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol o locuință și culturi agricole 26 iulie 2025 Social Mesaje preînregistrate cu recomandări privind alegerea locurilor sigure pentru scăldat 26 iulie 2025

Ziua Națională a Ambulanței din România

Ziua Națională a Ambulanței din România Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments În fiecare an, la data de 28 iulie, la nivel național se sărbătorește Ziua Națională a Ambulanței din România. Data nu a fost aleasă la întâmplare, ci are legătură cu o zi istorică pentru serviciul de salvare din România.  Mai exact, la data de 28 iulie 1906, a apărut prima ”Salvare” din București, din inițiativa profesorului Nicolae Minovici. A fost vorba despre o inițiativă privată a doctorului care a format ”Societatea de Salvare din București”. În județul Giurgiu, Serviciul Județean de Ambulanță are aproape 180 de angajați pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Potrivit purtătoarei de cuvânt, Daciana Sima, pe raza județului sunt active ambulanțe de tip B, destinate intervențiilor de urgență și transportului medical asistat al pacienților. Aceste ambulanțe pot oferi primul ajutor calificat sau asistență medicală de urgență. În dotarea serviciului se află, de asemenea, ambulanțe pentru transport asistat și ambulanțe de urgență. Structura Serviciului Județean de Ambulanță include o unitate centrală la Giurgiu și patru subunități localizate în Mogoșești, Clejani, Ghimpați și Bolintin La mulți ani, Serviciu de Ambulanță din România! La mulți ani, serviciul de Ambulanță Giurgiu! Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Cod galben de averse torențiale și vânt în această noapte 28 iulie 2025 Social Ziua Națională a Ambulanței din România 28 iulie 2025 Social Bronz pentru România! 28 iulie 2025 Social Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri 28 iulie 2025 Social Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol o locuință și culturi agricole 26 iulie 2025 Social Mesaje preînregistrate cu recomandări privind alegerea locurilor sigure pentru scăldat 26 iulie 2025

Bronz pentru România!

Bronz pentru România! Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments Prima participare a României la World Gym for Life Challenge 2025 – Lisabona, PortugaliaCertificare Bronz pentru duetul Raisa Costache și Ștefan Drăgulin Lisabona, Portugalia – România marchează o premieră importantă în lumea gimnasticii prin prima sa participare la prestigiosul eveniment World Gym for Life Challenge 2025, desfășurat la Lisabona în perioada 22–26 iulie 2025. Duetul format din Raisa Costache și Ștefan Drăgulin a obținut certificarea Bronz, o realizare deosebită pentru debutul țării noastre în această competiție internațională. Organizat o dată la patru ani, World Gym for Life Challenge este unul dintre cele mai importante evenimente globale dedicate conceptului „Gymnastics for All”, reunind mii de participanți din întreaga lume. Ediția din acest an a înregistrat un record absolut: peste 3.700 de participanți, reprezentând 140 de grupuri din peste 30 de țări. Pentru cei doi tineri talentați, membri ai Asociației Millenium Art (dans) și CSM Dunărea 2020 Giurgiu (gimnastică), experiența a fost una memorabilă, depășind emoțiile competiției și evoluția pe cea mai mare arenă a Portugaliei – MEO Arena. Pe lângă competiție, programul lor a inclus:•participarea la parada internațională alături de mii de sportivi,•un workshop de dans tradițional portughez,•spectacole în aer liber pe faleza fluviului Tejo,•oportunitatea de a urmări live cele mai reprezentative grupuri la categoriile Gymnastics & Dance și Gymnastics with Large Apparatus. Evenimentul a fost nu doar o competiție, ci și o sărbătoare a diversității culturale și prieteniei între națiuni, oferind șansa descoperirii Lisabonei – una dintre cele mai frumoase capitale europene, plină de istorie și atracții culturale. Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Bronz pentru România! 28 iulie 2025 Social Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri 28 iulie 2025 Social Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol o locuință și culturi agricole 26 iulie 2025 Social Mesaje preînregistrate cu recomandări privind alegerea locurilor sigure pentru scăldat 26 iulie 2025 Social Caniculă: a doua zi consecutivă de cod roșu 26 iulie 2025 Social Nordul județului sub cod de ploi 25 iulie 2025

Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri

Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri Social Buzica Alexandra 28 iulie 2025 No Comments În perioada 21–27 iulie 2025, polițiștii rutieri giurgiuveni au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, într-o acțiune coordonată pe plan național de către Direcția Rutieră. Polițiștii rutieri au fost prezenți zilnic, pe drumurile din județ, cu toate aparatele radar din dotare, pe cele mai circulate artere. Pe lângă viteză, polițiștii au verificat și dacă șoferii au consumat alcool sau substanțe interzise, fiind astfel luate măsuri pentru sancționarea abaterilor de la normele rutiere încălcate. În perioada de referință, au fost sancționați contravențional 466 conducători de autovehicule, cu amenzi în valoare totală de 387.559 de lei. Au fost reținute 91 permise de conducere și retrase 48 de certificate de înmatriculare. Ne dorim ca prin aceste activități să descurajăm comportamentul periculos în trafic și să inducem disciplina rutieră pe șoselele din județ. Scopul nu e acela de a sancționa, ci de a salva vieți. Conduceți responsabil! Sursa : IPJ Giurgiu Leave a Reply Anulează răspunsul Autentificat ca Buzica Alexandra. Editează-ți profilul. Dezautentificare? Câmpurile obligatorii sunt marcate cu * Message* More than 2 results are available in the PRO version (This notice is only visible to admin users) SOCIAL MEDIA Facebook Tiktok Youtube DIN ACEEAȘI CATEGORIE Social Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri 28 iulie 2025 Social Un incendiu de vegetație uscată a pus în pericol o locuință și culturi agricole 26 iulie 2025 Social Mesaje preînregistrate cu recomandări privind alegerea locurilor sigure pentru scăldat 26 iulie 2025 Social Caniculă: a doua zi consecutivă de cod roșu 26 iulie 2025 Social Nordul județului sub cod de ploi 25 iulie 2025 Social Prevenirea săvârșirii de contravenții în domeniul sănătății publice, siguranței alimentelor, protecției consumatorului și securității în muncă – o prioritate constantă pentru autoritățile giurgiuvene 25 iulie 2025