COMERCIANȚII DE STRUGURI, ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR GIURGIUVENI

La data de 17 septembrie 2025, în intervalul orar 08.00 –10:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu – Biroul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Direcției Agricole Giurgiu, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu și ai Serviciului Județean de Metrologie Legală Giurgiu, au desfășurat, în municipiul Giurgiu, o acțiune pentru prevenirea unor fapte comise de către comercianții de struguri și pentru a se evita prejudicierea cumpărătorilor.
 
Astfel, pe parcursul desfășurării acțiunii, au fost verificate documentele de proveniență a produselor agricole și mijloacele de măsurare utilizate, pentru a preveni înșelătoriile și a asigura respectarea legislației în vigoare.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.850 lei, pentru:
•neafișarea prețului și a informațiilor referitoare la produsele comercializate.
•deținerea unor cântare neomologate.
•lipsa documentelor de proveniență, conform Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
Sursa: IPJ Giurgiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *