
„(1) Prin derogare de la prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. V din Legea nr. 282/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu nu se actualizează.
(2) În anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii pentru grefieri și alte categorii de personal care ocupă funcții de specialitate în cadrul instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea și al Institutului Național de Expertize Criminalistice nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 42⁵ din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 73¹ alin. (5) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.
(6) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu și pensiile de urmaș stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.
(7) Prin derogare de la prevederile art. 51 alin. (10) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2026, pensiile de serviciu stabilite în condițiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflației.”
Prin urmare, atât indemnizația lunară, cât și facilitățile (asistență medicală gratuită, transport urban, etc.) se vor acorda începând cu data de 1 ianuarie 2027.
„(1) În anul 2026 valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se menține la nivel de 81 lei.
2) Prevederile art. 84 alin. (3)–(5), (7) și (8) din Legea nr. 360/2023 se aplică începând cu anul 2027.”