Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a participat la Ziua Porților Deschise organizată de Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative din București
De interes public
Buzica Alexandra
28 septembrie 2025
No Comments
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu a avut plăcerea de a participa, sub îndrumarea directorului general, domnul Vișinel Balan, la Ziua Porților Deschise organizată de Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative din București. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă plină de entuziasm și energie, oferind copiilor aflați în grija noastră o oportunitate unică de a explora și de a participa la diverse activități sportive.
Împreună cu Jandarmeria Română, copiii au avut ocazia să învețe elemente de autoapărare și să descopere tenisul de masă, alături de alte activități sportive specifice. Mai mult, aceștia au urmărit cu interes o competiție pe apă, care a reunit diverse companii și instituții publice.
Pentru a încheia această zi deosebită, domnul director general, Vișinel Balan, a decis să ofere tuturor copiilor o surpriză plăcută, invitându-i la un restaurant, unde aceștia și-au putut împărtăși impresiile și bucuria unei zile reușite.
Dorim să adresăm mulțumiri speciale clubului Sportiv, organizației Lions Club, pentru generozitatea de a furniza pachete cu gustări și apă pentru drum, precum și tuturor organizatorilor implicați pentru devotamentul și dăruirea cu care au contribuit la succesul evenimentului.
Participarea la astfel de inițiative nu doar că motivează și inspiră copiii noștri, dar le și deschide orizonturi noi, contribuind la dezvoltarea lor armonioasă.
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul nostru, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate.