Evadat căutat de poliție

Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu solicită sprijin în vederea mediatizării fotografiei privind pe numitul COSMA COSTICĂ, de 31 de ani, din județul Teleorman, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Persoana condamnată s-a aflat pe perioada permisiei în localitatea Bucșani, județul Giurgiu, neprezentându-se la penitenciar la data și ora stabilită.

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evadare.

Semnalmente: păr blond, ten alb, față ovală, ochi verzi, înălțime 170 de centimetri, corp atletic, 70 de kilograme.

Îmbrăcăminte: tricou alb, pantaloni scurți de culoare negru.

Semne particulare: tatuaj pe mâna dreaptă (două zaruri), iar pe piciorul drept, un tatuaj de dimensiune mare, nefinalizat.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana urmărită sunt rugate să sune la Apelul Unic de Urgenţă 112 sau la cel mai apropiat organ de poliție.

Un punct de vedere a fost transmis și de către conducerea Penitenciarul Giurgiu :

”Permisia de ieșire a fost acordată în baza art. 98 lit.f din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, pe o durată de 1 zi, începând cu data de 03.07.2025 ora 09:00 până pe data de 04.07.2025 la ora 09:00.

În conformitate cu procedurile legale, la constatarea neprezentării deținutului, conducerea penitenciarului a dispus de îndată:
• sesizarea organelor de poliție și a unității de parchet competente;
• activarea procedurilor de căutare și punere în urmărire a persoanei în cauză;
• informarea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Precizăm că permisia de ieșire din penitenciar reprezintă un drept conferit persoanelor private de libertate care dovedesc o bună conduită și îndeplinesc criteriile prevăzute de lege.
Reiterăm angajamentul instituției noastre față de respectarea legii și asigurarea siguranței publice”
Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana urmărită sunt rugate să sune la Apelul Unic de Urgenţă 112 sau la cel mai apropiat organ de poliție.
Sursa: IPJ Giurgiu, Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *