
Luna iulie a adus o etapă importantă pentru tinerii care își doresc să urmeze studii universitare. În cadrul proiectului „RISING STAR – Program integrat de educație și incluziune pentru primii studenți din familie”, implementat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, au fost desfășurate activități dedicate informării și orientării candidaților din grupurile țintă. Activitățile au fost corelate cu calendarul admiterii în învățământul superior, desfășurată în perioada 8–23 iulie 2026 pentru studiile universitare de licență și 1–17 iulie 2026 pentru programele de masterat.
În această perioadă, echipa proiectului a oferit sprijin elevilor care sunt primii din familia lor ce aleg să urmeze studii universitare, facilitând accesul la informații privind oferta educațională, procesul de admitere și oportunitățile de dezvoltare academică.Prin activitățile de consiliere și orientare, proiectul a urmărit să încurajeze continuarea studiilor și să contribuie la reducerea abandonului școlar, obiective susținute prin Programul Educație și Ocupare (PEO).Proiectul „RISING STAR – Program integrat de educație și incluziune pentru primii studenți din familie” (cod SMIS 325069) este implementat de USAMV București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, și are ca scop creșterea accesului la învățământul superior pentru tinerii proveniți din medii vulnerabile, promovând incluziunea și egalitatea de șanse.