Regina Maria a României, sufletul unei națiuni, 150 de ani de lumină și legendă
De interes public
Buzica Alexandra
29 octombrie 2025
No Comments
„Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte. Abia după moarte este pomenit sau dat uitării.” (Regina Maria)
La împlinirea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, femeia care a transformat datoria în artă și curajul în simbol național, Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, reprezentată de Marilena Dumitrică, bibliotecar, împreună cu elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială Nr. 3 Giurgiu, coordonați de doamna Howeiss Francesca Gabriela, bibliotecar, au organizat un atelier în cadrul căruia elevii au vizionat scurtmetraje cu informații despre viața Reginei Maria și faptele sale inspiraționale Cu această ocazie, au descoperit și talentul scriitoricesc al Reginei, lecturând împreună pasaje din câteva opere ale acesteia.
Regină, mamă, diplomat și vizionar, Maria a scris una dintre cele mai frumoase pagini din istoria României, nu cu cerneală, ci cu fapte. A fost vocea care a unit, inima care a vindecat și chipul care a purtat România în lume cu demnitate. Născută nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, și-a purtat destinul cu grație, devenind „Mama Răniților” pe frontul Primului Război Mondial și „Regina-soldat” în inimile românilor. Cu privirea senină și voința de fier, Regina Maria a înțeles că o țară nu se clădește doar cu arme, ci și cu inimă, artă și demnitate. A fost diplomat, vizionar, scriitoare și simbol al modernității feminine într-o epocă dominată de bărbați.
Moștenirea ei va rămâne de-a pururi curajul de a iubi România nu doar prin vorbe, ci prin fapte.
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul nostru, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate.